x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator USR PLUS propune acordarea de vize pentru nomazii digitali

USR PLUS propune acordarea de vize pentru nomazii digitali

12 Mai 2021   •   17:00
USR PLUS propune acordarea de vize pentru nomazii digitali

Nomazii digitali vor putea obține viză petru România, potrivit unei propuneri legislative depuse miercuri în Parlament de Diana Buzoianu, deputat USR PLUS. Inițiativa prevede definirea conceptului de „nomad digital” și cum poate obține un nomad digital permis de muncă în țara noastră.

Inițiativa a fost redactată de Diana Buzoianu în colaborare cu ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ciprian Teleman.

Proiectul USR PLUS definește termenul de „nomad digital” ca fiind acea categorie de angajați care muncesc de la depărtare pentru un angajator înregistrat într-un stat, dar care doresc să locuiască și să călătorească într-un alt stat în timp ce desfășoară activitatea de telemuncă. În timp, în urma reglementării legislative a acestui fenomen, au ajuns să fie asimilați conceptului de nomazi digitali inclusiv persoanele care au înregistrată o companie, dar pot și își doresc să realizeze activitatea economică de la distanță, ei locuind sau călătorind într-un alt stat față de cel în care au înregistrată activitatea companiei.

„De mulți ani vorbim de potențialul uriaș al României în turism și în a atrage profesioniști aici. Viza pentru nomazii digitali este unul dintre instrumentele care poate face trecerea de la potențial, la realitate. Folosind acest instrument putem atrage resurse financiare aici, în economia națională. Putem promova țara noastră și crea un brand de lideri în domeniu”, transmite Diana Buzoianu.

Ea arată că dacă România va atrage 2.000 de nomazi digitali anual, care ar cheltui în medie 2.000 de euro pe lună, la finalul unui an vor fi aproximativ 50 de milioane de euro în economia națională.

Buzoianu menționează că țara noastră se bucură de o bună conectivitate la internet și un cost de trai scăzut, elemente ce favorizează atragerea nomazilor digitali.

„Adoptarea proiectului de lege poate fi una dintre măsurile gândite în cadrul unui pachet macro de măsuri pentru redresarea situației economice a României în contextul crizei economice ca urmare a pandemiei. Dar acest instrument poate fi privit ca utilitate chiar mai departe de atât, simultan contribuind la dezvoltarea societății și economiei naționale inclusiv în perioade de creștere economică. Inițiativa are ca scop atragerea unui număr mai mare de persoane din state terțe care să continue să muncească de la depărtare în statele terțe, dar care să cheltuiască resurse financiare în România”, conchide Diana Buzoianu.

În expunerea de motive, Diana Buzoianu arată că printre statele care au aplicat instrumentul pentru nomazii digitali se numără și Germania, Estonia, Republica Cehă, Portugalia, Croația, Norvegia și unele state non-membre UE precum Costa Rica, Georgia, Dubai, Insulele Cayman, Bermuda, Barbados, Antigua și Barbuda, Mexic, Australia și Thailanda.

Mediafax

×
Subiecte în articol: usr plus