x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator VIDEO: Florin Cîțu anunță lista completă a relaxărilor

VIDEO: Florin Cîțu anunță lista completă a relaxărilor

14 Mai 2021   •   22:06
VIDEO: Florin Cîțu anunță lista completă a relaxărilor
Sursa foto: Lucian Alecu

Guvernul a adoptat, în şedinţa de vineri seară, o hotărâre care prevede relaxarea măsurilor începând cu acest week- end. Florin Cîțu a anunțat măsurile ce intră în vigoare din 15 mai și sunt valabile cel puțin până până la 1 iunie, când urmează alte relaxări.

 

Se elimină restricțiile privitoare la purtarea măștii în spații deschise neaglomerate, urmând ca restricția să fie aplicată în continuare în spații publice, piețe, târguri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.

Se elimină restricțiile privitoare la circulația pe timp de noapte a persoanelor.

Se elimină restricția privind programul operatorilor economici până la ora 21.

Se stabilește programul restaurantelor, barurilor, cafenelelor și teraselor în intervalul orar 5 – 24.

Se creează posibilitatea ca în spațiile deschise competițiile sportive să se poată desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului.

Participarea va fi, însă, permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tip drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membri ai aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, iar organizarea în aer liber a spectacolelor, festivalurilor, concertelor sau altor evenimente publice sau private sunt permise numai cu cel mult 500 de spectatori cu respectarea a 2 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă numai pentru persoanele care sunt vaccinate, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau antigen rapid nu mai vechi de 72 de ore.

 

×
Subiecte în articol: florin citu