x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Zeci de misiuni Salvamont în prima zi a anului 2021

Zeci de misiuni Salvamont în prima zi a anului 2021

02 Ian 2021   •   10:53
Zeci de misiuni Salvamont în prima zi a anului 2021

Salvamontiștii din România au avut un început de an dificil. În prima zi a anului 2021, ei au avut 40 de misiuni de salvare în diferite zone ale țării.

1 ianuarie 2021 a fost o zi de foc pentru salvamontiștii din întreaga țară, aceștia fiind solicitați să intervină la un număr mare de evenimente montane. În 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 40 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a echipajelor de salvatori. Conform statisticii, cele mai multe solicitări au fost în județul Hunedoara. 11 apeluri i-au vizat pe salvamontiștii de la Salvamont Lupeni.

Tot în prima zi a anului, s-au înregistrat câte cinci apeluri pentru salvatorii din Gorj și Sinaia, câte trei apeluri pentru Salvamont Sibiu, Muntele Mic și Bihor, în timp ce salvamontiștii din Brașov, Maramureș și Cluj au primit, fiecare, două apeluri. Misiuni de salvare au mai avut pe 1 ianuarie cei de la Salvamont Suceava, Prahova-Formația Cheia, Argeș și Mureș.

De asemenea, în prima zi a anului la Dispeceratul Național Salvamont s-au mai primit 27 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre starea pârtiilor din domeniile schiabile.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: misiuni salvamont