x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident în Secția 3 de Poliție București: o porțiune de tencuială s-a desprins din tavan

Accident în Secția 3 de Poliție București: o porțiune de tencuială s-a desprins din tavan

02 Sep 2021   •   07:58
Accident în Secția 3 de Poliție București: o porțiune de tencuială s-a desprins din tavan
Sursa foto: FB Europol

O porțiune de tencuială s-a desprins din tavanul imobilului în care se află Secția 3 de Poliție București. Nu a fost rănită nicio persoană, însă este nevoie de reparații. Secția va fi mutată într-o clădire închiriată.

Potrivit Poliției Capitalei, miercuri, în interiorul clădirii în care funcționează Secția 3 Poliție, un fragment de tencuială s-a desprins din tavan. Nu a fost rănită nicio persoană.

Sediul Secției 3 Poliție este vizat de un proiect de modernizare prin BIRD.

„S-a efectuat deja expertiza tehnică și studiul de fezabilitate, în anul 2020. Ulterior a fost depus la Direcția de Cultură a Municipiului București, în vederea obținerii avizelor necesare. Direcția de Cultură a solicitat completarea studiului de fezabilitate cu un studiu istoric, având în vedere vechimea clădirii în care funcționează Secția 3 Poliție. Studiul istoric a fost elaborat în acest an, documentația în vederea obținerii avizelor fiind deja depusă la Direcția de Cultură a Municipiului București, în vederea analizării și avizării documentației. După avizare, în funcție de fondurile financiare alocate, se va derula procedura de achiziție proiectare și execuție”, au anunțat reprezentanții Poliției.

Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București vrea să închirieze un imobil care să poată adăposti secția de poliție. Până atunci, în clădirea avariată vor fi făcute reparații, astfel încât activitatea secției să nu fie suspendată.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident politie