x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alegeri PNL. Daniel Fenechiu spune ce se va întâmpla cu unii senatori dacă va câștiga Florin Cîțu

Alegeri PNL. Daniel Fenechiu spune ce se va întâmpla cu unii senatori dacă va câștiga Florin Cîțu

24 Sep 2021   •   13:15
Alegeri PNL. Daniel Fenechiu spune ce se va întâmpla cu unii senatori dacă va câștiga Florin Cîțu

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, spune că unii parlamentari liberali vor să plece din partid în cazul în care Florin Cîțu va câștiga alegerile pentru președinția partidului.

El precizează însă, la RFI, că a discutat cu toți colegii săi de grup, care l-au asigurat că nu vor părăsi formațiunea.

Se rupe PNL după Congres? Daniel Fenechiu crede că nu: „Sincer, cred că nu, PNL este un partid matur. Inclusiv colegii care-l susțin pe domnul Orban sunt oameni care sunt de mult timp în partid și care cu siguranță după data Congresului, vor face parte din marea familie liberală, cu președintele pe care îl dă Congresul, eu cred, după cum arată lucrurile, cu Florin Cîțu".

Întrebat dacă are informații că unii liberali ar putea părăsi partidul după Congresul PNL, el a răspuns: „În calitatea mea de lider de grup, am primit asemenea informații, am stat de vorbă cu toți colegii mei senatori care îl susțin pe Ludovic Orban și toți m-au asigurat că nu se pune problema în nici un fel să părăsească partidul. Deci, din acest punct de vedere, nu sunt extrem de îngrijorat".

Daniel Fenechiu crede că „niciun liberal vechi nu va pleca din PNL din cauza faptului că a câștigat Cîțu și nu Orban. Există colegi de-ai mei liberali cu vechime mai mică, promovați de președintele Orban, care s-ar putea să urmeze deciziile domnului Orban. Dar pe de o parte, eu am încredere că domnul Orban este un om de stat și iubește partidul. Pe de altă parte, numărul celor care în mod strict emoțional ar putea să ia o decizie este foarte mic".

Mediafax

×
Subiecte în articol: florin citu daniel fenechiu pnl