x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alfred Simonis: Cîțu nu e Alain Delon. Campania de informare pro-vaccinare este ruptă de realitate

Alfred Simonis: Cîțu nu e Alain Delon. Campania de informare pro-vaccinare este ruptă de realitate

28 Mai 2021   •   10:29
Alfred Simonis: Cîțu nu e Alain Delon. Campania de informare pro-vaccinare este ruptă de realitate

Campania de informare lansată de Guvern pentru stimularea vaccinării anti-Covid este un demers rupt de realitate, declară liderul deputaților PSD, Alfred Simonis. El îl ironizează pe premierul Florin Cîțu, care apare și el într-un spot: „Nu este Alain Delon”.

„În calitate de om politic, dar și de cetățean, orice demers în susținerea vaccinării și pentru a convinge populația să se vaccineze este unul binevenit. Asta ca principiu. Dacă vorbim de calitatea acestor spoturi sau dacă eu cred că finalitatea lor va duce la ceva bun, nu cred asta. Mi se pare o calitate scăzută, un demers rupt de realitate, pentru că cei care au dorit s-au vaccinat până acum și de-abia acum începe greul, mai ales în mediul rural, care a fost abandonat complet de Guvern”, spune la RFI Alfred Simonis.

„Eu nu cred că clipuri cu premierul României, care, să mă ierte Dumnezeu, dar nu este Alain Delon, clipuri în care apare dânsul și ne explică, nu știu, cât de bine și cât de important e să bei cafea cu prietenii și e important să-ți vezi familia în siguranță, să mergi la școală în siguranță, să mergi la un concert în siguranță, toate lucrurile acestea sunt foarte importante, însă nu mă convinge pe mine premierul dacă spune că e important să fie așa”, conchide Simonis.

Guvernul a lansat o campanie de informare, prin care își propune să încurajeze populația să se vaccineze anti-Covid. E vorba de spoturi ce vor apărea la tv și pe rețelele de socializare, clipuri în care persoane din diferite categorii sociale și de vârstă spun ce înseamnă pentru ele vaccinul.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Alfred Simonis