x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alina Gorghiu, despre al doilea dosar al lui Cîțu: Eu știu că e musai să aibă zeci până la Congres

Alina Gorghiu, despre al doilea dosar al lui Cîțu: Eu știu că e musai să aibă zeci până la Congres

16 Aug 2021   •   00:08
Alina Gorghiu, despre al doilea dosar al lui Cîțu: Eu știu că e musai să aibă zeci până la Congres

Senatorul PNL Alina Gorghiu a reacționat, duminică, după ce MEDIAFAX și Aleph News au publicat al doilea dosar din SUA al lui Florin Cîțu: „Eu știu că e musai ca Florin Cîțu să aibă zeci de dosare până la Congres”, a spus ea.

Alina Gorghiu a scris, duminică seara, pe Facebook, că „în noua poveste” există o decizie clară a unei instanțe și că speța a fost respinsă.

„Eu știu că e musai ca Florin Cîţu să aibă zeci de dosare până la Congres. Dar, în noua poveste, există o decizie clară a unei instanțe americane, că speța civilă a fost respinsă, iar firma nu a depus vreo altă solicitare. Adică există cineva care te dă în judecată, tu nu știi, că nu te anunță nimeni, cererea lor este respinsă, iar tu rămâi cu denigrările. Sau nici justiția americanilor nu mai e bună zilele acestea?”, scrie Alina Gorghiu.

Aceasta citează din documentul obținut de MEDIAFAX și Aleph News: „Documentul instanţei semnat de judecătorul Steven P. Van Marel arată, într-o notificare olografă, că speţa civilă (Case No. LACV044600, Clarke-Jordan Financial, LC vs Florin V Cîţu) a fost respinsă în următoarea zi după expirarea termenului pentru notificarea lui Florin Cîţu, respectiv pe 24 februarie 2009”.

La 6 ani după plecarea din SUA, pe 21 iulie 2008, Florin Cîţu a fost chemat în judecată în instanţa din Iowa pentru o datorie neplătită de 6.698,73 de dolari de pe un card de credit deschis la Maryland National Bank, N.A, unul dintre cei mai mari furnizori de carduri de credit ai Americii.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: alina gorghiu florin citu