x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Argument UDMR: Rebreanu a scris prima carte în maghiară.

Argument UDMR: Rebreanu a scris prima carte în maghiară.

de Aniela Nine    |    01 Iun 2011   •   15:30

Un proiect de lege care impiedica autoritatile locale sa mai schimbe de capul lor denumirile strazilor care au numele unor personalitati romanesti a declansat un scandal intre opozitie si putere.

Concret, initiativa legislativa a pesedistilor Olguta Vasilescu si Mircea Dusa prevede ca, pentru a putea schimba denumirile parcurilor, strazilor, pietelor sau cartierelor care au numele unor personalitati sau evenimente istorice, politice sau culturale romanesti cu numele unora din sfera universala, autoritatile locale sau judetene vor trebui sa ceara intai aprobarea unui comitet interministerial. Din respectivul comitet interministerial de atribuire de denumiri ar face parte cate doua persoane de la ministerul Cuturii si MAI si o persoana de la SGG.

Liderul grupului PNL din Senat, Puiu Hasotti, care a cerut retrimiterea proiectului la comisie, a avut si un mesaj in ceea ce priveste situatia lui Laszlo Tokes, amintind si de sedinta in care parlamentarii puterii nu au fost de acord cu adoptarea unei declaratii de taxare a afirmatiilor considerate revizioniste ale oficialilor ungari. Hasotti si-a exprimat parerea de rau ca nu exista o lege prin care lui Laszlo Tokes, semnatar al infiintarii reprezentantei Tinutului Secuiesc la Bruxelles, sa i se poata retrage cetatenia romana, pentru ca se dovedeste “un mare anti roman'. “Daca Parlamentul ar fi avut o atitudine la vremea aceea, ieri nu s-ar fi intamplat la Bruxelles ce s-a intamplat, adica intr-o locatie care apartine statului maghiar s-a infiintat asa-zisa comisie a Tarii Secuilor. Denumirea de Tara a secuilor nu a existat si nu exista in istoriografia romaneasca', a criticat Hasotti.

El a amintit ca anul trecut strada Liviu Rebreanu din Miercurea Ciuc a fost schimbata in "Vorosmarty Mihaly'. “Sunteti de acord?', s-a adresat Hasotti salii.

Replica i-a fost data de senatorul Marko Bela care, dupa ce a negat existenta unei tari a secuilor in Romania, a invocat faptul ca in Romania exista “Tara Barsei, Tara Fagarasului'. Mau mult, ca sa justifice decizia Consiliului Local din Miercurea Ciuc care a schimbat numelui strazii Liviu Rebreanu, Marko a spus ca Liviu Rebreanu a scris primul sau volum in limba maghiara. “Atunci eram asupriti', a sunat reactia lui Hasotti.

Supusa la vot, retrimiterea la comisie a fost respinsa, dar reprezentantii UDMR si PDL au protestat ca nu au avut timp sa voteze.

Votul pe raport a fost dat in protestele puterii, liderul de grup al PDL Cristian Radulesacu amenintand ca o astfel de situatie , “fortata' de “cei care azi sunt ei in superioritate' ar putea crea un precedent periculos care s-ar aplica cand situatia ar fi alta. In afara microfoanelor, Radulescu a mai comentat un “faceti asta ca sa ne suparam intre noi'.

Cu 38 de voturi pentru, 2 abtineri sI 3 voturi impotriva, initiativa legislativa a fost adoptata.

Senatorul PDL Dumitru Oprea a auntat ca va contestat votul dat dupa ora 13.00, cand programul deja expirase iar presedintele de sedinta nu ceruse prelungirea programului de lucru.

×