x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Au început discuţiile preşedintelui Klaus Iohannis cu delegaţia PNL

Au început discuţiile preşedintelui Klaus Iohannis cu delegaţia PNL

11 Oct 2019   •   11:09
Au început discuţiile preşedintelui Klaus Iohannis cu delegaţia PNL
Sursa foto: Lucian Alecu

Discuţiile preşedintelui Klaus Iohannis cu delegaţia PNL au început, vineri, la Palatul Cotroceni, în cadrul primei runde de consultări cu partidele şi formaţiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.

Din delegaţia liberalilor fac parte: Ludovic Orban, Raluca Turcan, Rareş Bogdan, Robert Sighiartău, Florin Cîţu şi Iulian Dumitrescu.

"Felicitări", le-a transmis preşedintele Iohannis liberalilor, în debutul consultărilor.

Tot vineri, şeful statului urmează să se consulte cu reprezentanţii USR - la ora 11,30, ai UDMR - la 12,00, PMP - 12,30, cu delegaţia grupului parlamentar PRO Europa - la ora 13,00, cu cei de la ALDE - la 13,30, cu reprezentanţii minorităţilor naţionale - ora 14,00. Delegaţia PSD este trecută pe programul consultărilor la ora 14,30.

Joi, după ce moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţie a fost adoptată de Parlament, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat convocarea partidelor parlamentare pentru consultări, subliniind că este nevoie urgentă de un guvern. AGERPRES

×
Subiecte în articol: klaus iohannis