x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Au început discuţiile preşedintelui Klaus Iohannis cu reprezentanţii PSD

Au început discuţiile preşedintelui Klaus Iohannis cu reprezentanţii PSD

06 Feb 2020   •   12:49
Au început discuţiile preşedintelui Klaus Iohannis cu reprezentanţii PSD
Sursa foto: Karina Knapek
Preşedintele Klaus Iohannis a început, joi, la Palatul Cotroceni, consultările cu delegaţia PSD în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru, după demiterea Guvernului prin moţiune de cenzură.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat miercuri că îl va propune pentru funcţia de premier pe Remus Pricopie, susţinut şi de Pro România.

Potrivit lui Ciolacu, Remus Pricopie, rectorul SNSPA, fost ministru în Guvernul Ponta, este "un ministru foarte bun, absolvent Fulbright, un proeuropean şi un proamerican convins".

Delegaţia PSD este formată din: Marcel Ciolacu, Mihai Weber, Claudiu Manda, Paul Stănescu şi Titus Corlăţean.

Anterior, preşedintele a avut consultări cu reprezentanţii PNL

Consultările vor continua după următorul program:
* Ora 13,30 - Uniunea Salvaţi România (USR);
* Ora 14,15 - Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
* Ora 15,00 - Partidul Mişcarea Populară (PMP);
* Ora 15,45 - Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE);
* Ora 16,30 - Grupul parlamentar Pro Europa;
* Ora 17,15 - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, joi, la Palatul Cotroceni, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor parlamentare pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru, după ce Guvernul Orban a fost demis, miercuri, prin moţiune de cenzură. 

www.agerpres.ro

×