x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Avocatul Poporului​​​​​​​: Toate pensiile speciale pot fi desființate, cu excepția celor ale magistraților

Avocatul Poporului​​​​​​​: Toate pensiile speciale pot fi desființate, cu excepția celor ale magistraților

04 Mar 2021   •   09:09
Avocatul Poporului​​​​​​​: Toate pensiile speciale pot fi desființate, cu excepția celor ale magistraților
Sursa foto: Victor Stroe

Toate pensiile speciale pot fi desființate, cu excepția celor ale magistraților, dacă parlamentarii vor dori, spune Avocatul Poporului, Renate Weber, care afirmă că la desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor a primit multe telefoane de la liberali să atace actul normativ.

„Vai de mine! Mi-au înroșit telefonul. Niciodată... Eu, de când sunt în funcția asta, niciodată nu am primit atâtea telefoane câte telefoane am primit pentru pensiile parlamentarilor. Cei mai mulți erau din PNL. În toată perioada asta (m-au sunat - n.r.) să atac la CCR. Cei care m-au sunat nu mai erau parlamentari. În loc să se ducă să facă lobby la colegii lor de partid, făceau la mine, să atac, când o să fie votată. La un moment dat chiar așa mi s-a spus: ce mai ai de pierdut, oricum te revocă. Cam ăsta e caracterul oamenilor care nu vor să înțeleagă că nu am motiv de neconstituționalitate”, declară la TVR Renate Weber.

Ea precizează că CCR a decis că doar pensiile speciale ale magistraților nu pot fi desființate.

„Am o decizie a CCR care spune foarte frumos că o singură categorie profesională, cea a magistraților, are suport constituțional pentru acest tip de pensie de serviciu. Deci, au început cu parlamentarii. Dacă mâine vor, mâine pot să dea legi pentru fiecare celelalte categorii”, a adasugă Weber.

Deputaţii şi senatorii au votat pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, proiectul adoptat fiind iniţiat de PSD. Decizia a fost luată cu voturi 357 „pentru” şi niciun vot împotrivă, în timp ce parlamentarii UDMR nu au votat.

 

Sursa: Mediafax

×