x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Candidatul anunţat de UDMR la Primăria Târgu Mureş, Soos Zoltan, ar putea deveni independent

Candidatul anunţat de UDMR la Primăria Târgu Mureş, Soos Zoltan, ar putea deveni independent

17 Ian 2020   •   13:27
Candidatul anunţat de UDMR la Primăria Târgu Mureş, Soos Zoltan, ar putea deveni independent
Sursa foto: sursa: facebook

Candidatul anunţat de UDMR la Primăria Târgu Mureş, Soos Zoltan, directorul Muzeului Judeţean Mureş, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că ar putea deveni candidat independent pentru a obţine şi susţinerea altor formaţiuni politice.


"Din mai multe părţi a venit solicitarea ca să devin candidat independent. Am spus că în ce mă priveşte, nu am nimic împotrivă. Evident până acum organizaţia judeţeană a UDMR a fost cea care m-a propus şi eu am transmis acest mesaj sau această doleanţă de a deveni independent. Am spus că sunt deschis şi aşteptăm să primim oficial confirmarea că toate partidele politice, inclusiv UDMR, să fie de acord. Domnul preşedinte Kelemen Hunor m-a informat mai demult că din partea sa nu ar fi nicio obiecţie. Aşteptăm o confirmare şi cred că nu o să fie nicio problemă ca să devin candidat independent în aceste lupte electorale", a declarat Soos Zoltan.

Prima persoană care a declarat, vineri, că renunţă la propria candidatură pentru a susţine candidatura independentă a lui Soos Zoltan este un fost consilier local din Târgu Mureş, Mark Christian Hermann.

În data de 19 septembrie, Adunarea Delegaţiilor UDMR Mureş l-a desemnat pe Soos Zoltan, candidat la Primăria Târgu Mureş în alegerile locale din 2020, iar pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Mureş a fost desemnat să candideze actualul preşedinte, Peter Ferenc.

Soos Zoltan a fost candidat independent susţinut de UDMR la Primăria Târgu Mureş şi la alegerile din 2016, fiind învins de actualul primar, Dorin Florea, cu un avans de 1.725 voturi. 

www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: Soos Zoltan