x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce spune Ionel Dancă, despre Florin Cîțu: E agățat în cui acolo, la Palatul Victoria. Distruge PNL

Ce spune Ionel Dancă, despre Florin Cîțu: E agățat în cui acolo, la Palatul Victoria. Distruge PNL

15 Sep 2021   •   10:24
Ce spune Ionel Dancă, despre Florin Cîțu: E agățat în cui acolo, la Palatul Victoria. Distruge PNL

Ionel Dancă spune că premierul Florin Cîțu este susținut în funcție ”cu sprijinul PSD” și că ”distruge PNL” prin continuarea acestui ”joc politic”. In plus, Dancă spune ca Florin Cîțu vrea să rămână primul-ministru al României, chiar și cu PSD la guvernare. 

”Sunt convins că, din păcate pentru Florin Cîțu, drumul lui de opt ani de guvernare liberală s-a încheiat. A greșit unitatea de timp, de fapt au fost opt luni. Acum, chiar dacă ar avea toată susținerea PNL, el nu mai poate fi premier. E agățat în cui acolo, la Palatul Victoria, pentru a trece congresul PNL. Cu sprijinul PSD e păstrat în funcție. Dar e o situație jenantă pentru PNL și pentru el personal. Eu nu înțeleg cum poate să accepte toată mascarada asta politică. Am lucrat cu el, am avut o relație bună cu el ca ministru de Finanțe. Dar să conduci PNL e cu totul altceva.

Păcat că distruge PNL. Asta e supărarea noastră, a celor mai mulți din PNL, că se încăpățânează să continue acest joc politic împins nu știm de cine”, a mai spus Ionel Dancă la B1 TV.

×