x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cea mai mare pensie specială din România, 77.000 de lei. Un fost comandant de penitenciar în perioada comunistă o încasează

Cea mai mare pensie specială din România, 77.000 de lei. Un fost comandant de penitenciar în perioada comunistă o încasează

28 Ian 2020   •   15:02
Cea mai mare pensie specială din România, 77.000 de lei. Un fost comandant de penitenciar în perioada comunistă o încasează

Cea mai mare pensie specială din România este de 77.000 de lei, aparţinând unui fost comandant de penitenciar în perioada comunistă, a declarat, marţi, deputatul PNL Florin Roman.

"Cea mai nesimţită pensie specială din România este în prezent de 77 .000 de lei, pensia unui fost comandant magistrat de penitenciar în perioada comunistă. În 2017, această pensie era de 33.400 de lei. Astăzi, ea a ajuns la 77.000 de lei. Îi rog pe cei care nu vor să vadă adevărul să încerce măcar să urmărească cifre. Şi, pentru ca să nu existe niciun dubiu că iniţiatorii şi părinţii pensiilor speciale, cei de la PSD, vor astăzi altceva, vreau să precizez că sunt nouă legi speciale care reglementează pensii speciale", a declarat Roman în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea proiectului de eliminare a pensiilor speciale.

El i-a invitat pe colegii deputaţi să "rupă frăţia cu pensiile speciale" şi să-şi întoarcă faţa către români.

Camera Deputaţilor a început, marţi, în sesiune extraordinară, dezbaterile asupra proiectului privind eliminarea pensiilor speciale. AGERPRES

×