x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu: "Cîțu se visează iar pe calul alb al creșterii economice"

Ciolacu: "Cîțu se visează iar pe calul alb al creșterii economice"

de Alice Petrescu    |    18 Mai 2021   •   12:48
Ciolacu: "Cîțu se visează iar pe calul alb al creșterii economice"
Sursa foto: Lucian Alecu

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, critică dur pe Facebook afirmațiile premierului Florin Cîțu, potrivit cărora România a cunoscut cea mai rapidă creștere economică. Social-democratul este de părere că ”preţurile au luat-o razna în timp ce Cîţu se visează iar pe calul alb al creşterii economice”.

 

Ciolacu mai scrie în postarea sa că facturile la energie sunt cu 17% mai mari, iar combustibilul este cu 9% mai scump.

„Facturi la energie cu 17% mai mari, combustibil cu 9% mai scump și prețuri până la cer la alimentele de bază. Plus o inflație de peste 3% care a făcut franjuri veniturile și așa înghețate de premierul Cîțu. Asta e realitatea. Ce este de reținut din comunicatul INS este doar că, după un an de pandemie, economia României este sub primul trimestru din 2020, când a fost lockdown! Halal performanță, Cîțu”, conchide liderul social-democrat.

Premierul Florin Cîţu a scris, marţi pe Facebook, că România are cea mai rapidă revenire economică din istorie ca răspuns la cea mai mare criză economică din ultima sută de ani.

„Am promis, am făcut. Economia României a crescut cu 2.8% în primul trimestru din 2021. Felicitări, români! România are cea mai rapidă revenire economică din istorie, ca răspuns la cea mai mare criză economică din ultima sută de ani. Am luat cele mai bune măsuri și economia a răspuns pozitiv”, a transmis demnitarul liberal.

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu Florin Cîțu