x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu: Este posibil ca Mihai Tudose să se întoarcă în PSD

Ciolacu: Este posibil ca Mihai Tudose să se întoarcă în PSD

08 Dec 2019   •   22:32
Ciolacu: Este posibil ca Mihai Tudose să se întoarcă în PSD

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică seară, că este posibil ca Mihai Tudose să se întoarcă în râdurile social-democraţilor.

Întrebat, la Antena 3, dacă se întoarce Mihai Tudose în PSD, Ciolacu a spus: "Este posibil. Este posibil să se întoarcă. Trebuie avută o discuţie în interiorul organizaţiei de la Brăila şi ţinând cont că domnul Tudose e un europarlamentar din 36, nu e un parlamentar din 465, câţi sunt în Parlamentul României".

Ciolacu a menţionat că Adrian Ţuţuianu a anunţat că nu se întoarce în PSD, iar Sorin Grindeanu şi Marian Neacşu, dacă doresc să revină, "sunt bine veniţi".

El a afirmat că relaţiile sale cu preşedintele Pro România, Victor Ponta, sunt "instituţionale" şi nu a exclus o alianţă între cele două partide.

"Facem politică, întotdeauna sunt posibile alianţe, mai ales că sunt două partidele de stânga", a spus Ciolacu, întrebat dacă este posibil ca PSD să facă o alianţă cu Pro România. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Mihai Tudose