x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cioloş: Dacă PNL vrea să aibă un candidat pentru Primăria Capitalei, să îl pună pe masa bucureştenilor, nu pe masa tocmelilor

Cioloş: Dacă PNL vrea să aibă un candidat pentru Primăria Capitalei, să îl pună pe masa bucureştenilor, nu pe masa tocmelilor

17 Ian 2020   •   14:54
Cioloş: Dacă PNL vrea să aibă un candidat pentru Primăria Capitalei, să îl pună pe masa bucureştenilor, nu pe masa tocmelilor
Sursa foto: Lucian Alecu

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a declarat vineri, în cadrul evenimentului de lansare a platformei candidaturii lui Vlad Voiculescu pentru Primăria Capitalei, că dacă liberalii vizează o candidatură în Bucureşti, ar trebui să o prezinte în public.

"Noi vrem să facem lucrurile un pic altfel decât s-au făcut până acum. Vi se pare firesc ca pentru Bucureşti candidatul să fie rezultatul unor înţelegeri politice în săli închise? Al unor tranzacţii: 'îmi dai aici şi îţi dau dincolo'. Eu cred că e un lucru foarte bun că avem mai mulţi candidaţi şi începem de acum şi vorbim înainte de a decide care va fi candidatul nostru comun. (...) Alianţa USR PLUS va avea un candidat comun. Şi noi sperăm să găsim înţelepciunea şi la celelalte partide care vor într-adevăr să reconstruiască România să înţeleagă că va trebui să avem un candidat comun. Dacă nu vom avea două tururi, turul de selecţie îl organizăm noi. Nu o să tot stăm să ne plângem că ne pică drobul de sare pe cap şi nu putem să facem lucrurile mai bine. Şi exact asta am început astăzi. Vlad Voiculescu vă prezintă proiectele, viziunea şi echipa. Nicuşor Dan a vorbit şi el despre ce vrea să facă. Sperăm să îi vedem şi pe ceilalţi. Şi dacă PNL vrea să aibă un candidat, să îl pună pe masă. Dar pe masa bucureştenilor, nu pe masa tocmelilor. Să spună ce vrea să facă acel candidat, pentru că cu toţii vrem un candidat care să câştige pentru că e cel mai bun", a spus Cioloş.

El a menţionat că prezentarea platformei candidaturii lui Voiculescu face parte dintr-o fază de "precampanie" pe care PLUS o doreşte "cât mai activă".

"Faptul că noi ne prezentăm candidaţii nu înseamnă că ne certăm cu cei de la USR sau cei de la PNL şi cu alte partide, ci că ne asumăm cu responsabilitate candidaturile acestea", a subliniat el.

Cioloş a opinat că dacă se vor organiza alegeri într-un singur tur, existenţa unor candidaţi separaţi din partea USR PLUS şi a PNL reprezintă "condiţia pentru a pierde alegerile".

Prezent la eveniment, fostul jurnalist Moise Guran, în prezent membru USR, a făcut o comparaţie între Liviu Dragnea şi Gabriela Firea, apreciind că aceasta din urmă ar reprezenta o oportunitate pentru coalizarea forţelor de opoziţie.

"Am avut în această ţară o mare problemă care s-a numit Liviu Dragnea. Unul dintre efectele - care până la urmă au şi rezolvat problema - a fost faptul că Liviu Dragnea ne-a coalizat, a fost un catalizator al conştiinţei noastre naţionale şi al societăţii civile. Chiar nu înţelegem cu toţii că aceasta este şi Gabriela Firea pentru bucureşteni? După patru ani? Hai să o folosim pe Gabriela Firea ca pe o oportunitate, care să ne coalizeze. (...) Nu este normal ca într-o astfel de situaţie celelalte partide să se gândească: 'Ok, nu ne mai putem permite să lăsăm Bucureşti pe mâna Gabrielei Firea'? Trebuie să facem să câştige altcineva şi să începem remedierea acestor probleme (din administrarea Capitalei, n.r.), pentru că durează mult", a spus el.

Guran a precizat că, în ultimii ani, mandatul de primar al Capitalei a fost abordat cu "populism maxim", dar că probleme precum termoficarea sau combaterea poluării necesită rezolvări pe termen lung, fără abordări populiste.

"Bucureşti pierde 2.000 de tone de apă caldă pe oră. În urmă cu patru ani pierdeam 1.000 de tone pe oră. În patru ani ce s-a întâmplat? RADET a dat faliment. Termocentralele din jurul Bucureştiului, care sunt într-o oarecare stare de degradare, că au peste 50 de ani (...), au nevoie de sute de milioane de euro de investiţii şi noi toţi nu înţelegem ce s-a întâmplat în această perioadă. Am avut târguri, iepuraşi. Tot felul de lucruri din astea, iar acum ne mirăm de problemele pe care le avem iarna, când e atât de multă poluare şi rămân cartiere întregi fără apă caldă şi căldură. Aceste probleme au fost aici, doar că abordarea lor a fost profund populistă", a mai spus el.

AGERPRES

×