x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cosette Chichirău, despre Costel Alexe și Mihai Chirică: Nu este suficientă autosuspendarea din funcțiile de partid; este necesară demisia din funcțiile publice

Cosette Chichirău, despre Costel Alexe și Mihai Chirică: Nu este suficientă autosuspendarea din funcțiile de partid; este necesară demisia din funcțiile publice

28 Apr 2021   •   13:51
Cosette Chichirău, despre Costel Alexe și Mihai Chirică: Nu este suficientă autosuspendarea din funcțiile de partid; este necesară demisia din funcțiile publice

Deputatul Cosette Chichirău, copreședintă a USR PLUS Iași, a afirmat că nu este suficientă autosuspendarea lui Mihai Chirică și Costel Alexe din funcțiile deținute în partid, ci este necesară și demisia lor de la Primăria Iași, respectiv de la CJ Iași.

„Domnule Orban, dragi colegi liberali, nu este suficientă autosuspendarea domnilor Chirica şi Alexe din funcţiile de partid. Este necesară demisia lor din funcţiile publice. Pentru că am promis cetăţenilor 'fără penali în funcţii publice'. Pentru că avem datoria să guvernăm municipiul şi judeţul Iaşi cu oameni oneşti şi competenţi, nu să le blocăm cu problemele penale ale unor domni cocoţaţi în funcţii înalte dintr-un calcul politic meschin. Domnule Orban, dragi colegi liberali, nu mai aveţi timp de gândit. Au trecut luni de zile de când cei doi sunt inculpaţi. Scuza subţire a aducerii domnului Chirica în PNL a fost să aveţi guvernare locală şi centrală de aceeaşi culoare, ca să meargă proiectele Iaşiului brici! Vi se pare că merge ceva în Iaşi? Vi se pare că cei doi inculpaţi au trimis vreun proiect mare al Iaşiului către Guvern? Ieşenii nu mai au timp de pierdut aşteptând după doi inculpaţi şi după un partid care îi protejează. Retrageţi sprijinul politic inculpaţilor şi haideţi să lăsăm Iaşiul să respire şi să se dezvolte", spune deputata Cosette Chichirău, pe Facebook.

Reacția vine în contextul în care președintele CJ Iași, Costel Alexe, a anunțat, miercuri, că a decis să se autosuspende de la conducerea PNL, pentru că a fost pus sub control judiciar. Acesta continuă să fie președinte al CJ.

De asemenea, primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, are calitatea de inculpate într-un dosar de înșelăciune cu un teren al primăriei. Patru persoane au fost reținute în acest dosar, iar alte șapte sunt cercetate sub control judiciar.

×