x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Curtea Constituțională a României a hotărât când va dezbate sesizarea premierului Florin Cîțu

Curtea Constituțională a României a hotărât când va dezbate sesizarea premierului Florin Cîțu

16 Sep 2021   •   15:24
Curtea Constituțională a României a hotărât când va dezbate sesizarea premierului Florin Cîțu

Sesizarea premierului Florin Cîțu privind conflictul constituțional referitor la moțiunea de cenzură va fi dezbătută de Curtea Constituțională pe 28 septembrie.

Sesizarea Guvernului în privința moțiunii de cenzură depuse de USR PLUS și AUR va fi dezbătută de judecătorii constituționali în ședința din 28 septembrie, începând ora 10.00.

Guvernul a sesizat Curtea Constituțională a României în privința moțiunii de cenzură depuse de USR PLUS și AUR, în care acuză că nu au fost respectate procedurile în privința semnăturilor și a înștiințării în Executivului în ziua depunerii documentului în Parlament.

Executivul a cerut CCR să constate că, atât sub aspectul condițiilor de validitate pentru inițierea moțiunii de cenzură, cât și sub cel al obligației comunicării acesteia către Guvern la data depunerii împiedică continuarea derulării procedurii parlamentare prin trecerea la etapele prezentării și dezbaterii moțiunii de cenzură.

Birourile Permanente ale celor două camere ale Parlamentului și-au însușit punctul de vedere al Comisiei de constituționalitate și îi dau dreptate premierului Florin Cîțu în privința sesizării CCR pentru a constata existența unui conflict constituțional cu privire la moțiunea inițiată de USR și AUR.

Președinții celor două camere ale Legislativului, Anca DRagu și Ludovic Orban, au trimis puncte de vedere separate față de cel asumat de conducerile Camerei Deputaților și Senatului.

Mediafax

×