x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dacian Cioloş: „Florin Cîțu a făcut astăzi jocul celor care frânează de trei luni reformele din programul de guvernare”

Dacian Cioloş: „Florin Cîțu a făcut astăzi jocul celor care frânează de trei luni reformele din programul de guvernare”

14 Apr 2021   •   15:45
Dacian Cioloş: „Florin Cîțu a făcut astăzi jocul celor care frânează de trei luni reformele din programul de guvernare”

Florin Cîţu nu mai are susţinerea Alianţei USR PLUS pentru rămânerea în funcţia de prim-ministru, a anunțat preşedintele PLUS, Dacian Cioloş.

 

„În Coaliție, am luat până acum decizii împreună, iar acest lucru a făcut-o funcțională.

Din păcate, nu același lucru s-a întâmplat azi, când premierul Cîțu a decis să ia unilateral o decizie fără o consultare prealabilă cu noi, cei care i-am fost parteneri și l-am susținut pentru a conduce guvernul Coaliției.

Demiterea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, este o decizie imatură, care pune sub semnul întrebării capacitatea domniei sale de a conduce un guvern de coaliție funcțional, o echipă pentru reformarea României.

Din acest moment, Florin Cîțu nu mai are susținerea Alianței USR PLUS pentru rămânerea în funcția de prim-ministru.

Încă din prima zi a mandatului său, Vlad Voiculescu a început un proces de reforme pentru realizarea cărora s-a angajat întreaga coaliție, inclusiv domnul Cîțu, atunci când a primit invitația de a-și asuma rolul pe care încă îl deține.

Florin Cîțu a făcut astăzi jocul celor care frânează de trei luni reformele din programul de guvernare pe care l-am agreat și votat împreună.

Alianța USR PLUS își dorește să rămână într-o coaliție de guvernare care își asumă reforme. Am cerut de urgență o ședință a Coaliției pentru a discuta retragerea sprijinului politic pentru premierul Cîțu”, scrie Dacian Cioloș pe pagina sa de Facebook.

×
Subiecte în articol: dacian ciolos