x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Barna, chemat la Departamentul de Luptă Anti-Fraudă pentru a furniza informații despre proiectele europene pe care le-a gestionat

Dan Barna, chemat la Departamentul de Luptă Anti-Fraudă pentru a furniza informații despre proiectele europene pe care le-a gestionat

de Georgiana Oprea    |    11 Mar 2021   •   12:07
Dan Barna, chemat la Departamentul de Luptă Anti-Fraudă pentru a furniza informații despre proiectele europene pe care le-a gestionat

Vicepremierul Dan Barna a anunțat, joi, pe contul său de Facebook, că a fost chemat la Departamentul de Luptă Anti-Fraudă (DLAF), pentru a furniza informații legate de un proiect cu fonduri UE pe care l-a gestionat înainte de a intra în politică.

Barna și-a exprimat speranța ca, în urma acestei discuții, să se lămurească toate aspectele proiectului respectiv, iar verificările din campania electorală să își încheie parcursul.

„Am spus în numeroase interviuri că sunt complet disponibil și vreau să clarific orice chestiune legată de activitatea antreprenorială pe care am desfășurat-o înainte de a intra în politică. În aceste zile solicitarea mea a dat roade și am primit o invitație de la DLAF pentru, și citez, << furnizarea informațiilor pe care le dețineți în legătură cu activitatea desfășurată în cadrul proiectului >> aflat în verificare. Era foarte bine dacă această invitație nu s-ar fi lăsat atât așteptată – am solicitat chiar eu acest lucru încă din campanie de la prezidențiale din 2019, când s-au speculati din păcate enorm de multe neadevăruri în spațiul public. Acum sper că odată cu această invitație, pe care o voi onora cu încredere, să se lămurească toate aspectele, iar verificarea începută în campania electorală să își încheie parcursul și să scurteze drumul adevărului către lumină. Adevărul, onestitatea și transparența au caracterizat întreaga mea carieră - în politică și înainte - iar prezența mea la DLAF este exact garanția că asta nu este un slogan, ci un crez.”, a scris Dan Barna, joi, pe Facebook.

Reamintim că Rise Project a scris, în octombrie 2019, un articol în care Dan Barna este acuzat că a supervizat o serie de fraude și conflicte de interese cu fonduri europene.

„Șeful USR, partidul care a inițiat campania #FărăPenali, este supervizorul senin al unor fraude și conflicte de interese cu fonduri UE", au scris, la acel moment, jurnaliștii de la Rise Project.

×