x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică UPDATE Dan Barna propune un protocol cu BOR pentru vaccinare. Ce spune Patriarhia

UPDATE Dan Barna propune un protocol cu BOR pentru vaccinare. Ce spune Patriarhia

26 Iul 2021   •   16:53
UPDATE Dan Barna propune un protocol cu BOR pentru vaccinare. Ce spune Patriarhia

În România există 18 culte religioase, partenere sociale ale statului, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu. Replica vine după ce Barna a propus protocol cu BOR pentru susținerea vaccinării împotriva COVID. Patriarhia trasează limitele până la care se implică în vaccinare

„În legătură cu din nou clamata implicare a Bisericii (Ortodoxe) în demersul de convingere a oamenilor să se vaccineze, e bine să ne amintim că în România există 18 culte religioase, partenere sociale ale statului și cu care acesta se situează într-un dialog pe diverse teme cu relevanță publică”, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

Dincolo de acest aspect, Băneascu arată că Biserica Ortodoxă Română și-a afirmat deja de nenumărate ori poziția favorabilă, firească și clară față de actul vaccinării într-o pandemie, îndemnându-i pe clerici și laici să ia cu adevărat în serios boala, să se informeze temeinic din surse cu adevărat credibile, să se sfătuiască cu medicii și să-și configureze astfel o opțiune corect întemeiată în legătură cu un act medical de care depinde sănătatea & protejarea lor și a celor dragi.

„Aceasta este o atitudine fundamental etică izvorâtă din virtutea bunului-simț, dar și din libertatea personală care presupune responsabilitatea comunitară pentru care Biserica pledează permanent. Implicarea cultelor religioase într-un demers persuasiv pe o temă extra-religioasă și într-o problematică în care exclusiv competența medicală este adecvată și relevantă, nu poate transgresa însă limitele contextului celor menționate mai sus”, arată Vasile Bănescu.

Vicepremierul Dan Barna, lider USR PLUS, i-a cerut premierului Florin Cîțu să inițieze un dialog cu Biserica Ortodoxă pentru a deveni partener pentru vaccinare: „În perspectiva valului patru cred că se poate găsi și în rândul bisericii o rezonabilitate legată de susținerea acestui mesaj de vaccinare”.

„Cred că este momentul să discutăm foarte clar și-i voi propune premierului ca în ședința de guvern să avem un dialog cu Biserica Ortodoxă și un parteneriat cu Biserica Ortodoxă, ca partener pentru vaccinare. Dacă Biserica Ortodoxă din Grecia a făcut acest lucru, și iată - Grecia a trecut de 50% rată de vaccinare, cred că este posibil, sunt convins și am încredere în îțelepciunea și a părintelui Patriarh Daniel - n.r.) și a celorlalți ierarhi că acest mesaj e timpul să fie dat, tocmai pentru ca românii să afle pe o cale alternativă, la fel de credibilă, cât de important e să ne vaccinăm pentru a nu trebui să intrăm din nou într-o perioadă de care am crezut că am scăpat”, a spus Dan Barna.

Mediafax

ȘTIRE INIȚIALĂ Vicepremierul Dan Barna, lider USR PLUS, îi cere premierului Florin Cîțu să inițieze un dialog cu Biserica Ortodoxă pentru a deveni partener pentru vaccinare: „În perspectiva valului patru cred că se poate găsi și în rândul bisericii o rezonabilitate legată de susținerea acestui mesaj de vaccinare”.

„Cred că este momentul să discutăm foarte clar și-i voi propune premierului ca în ședința de guvern să avem un dialog cu Biserica Ortodoxă și un parteneriat cu Biserica Ortodoxă, ca partener pentru vaccinare. Dacă Biserica Ortodoxă din Grecia a făcut acest lucru, și iată - Grecia a trecut de 50% rată de vaccinare, cred că este posibil, sunt convins și am încredere în îțelepciunea și a părintelui Patriarh Daniel - n.r.) și a celorlalți ierarhi că acest mesaj e timpul să fie dat, tocmai pentru ca românii să afle pe o cale alternativă, la fel de credibilă, cât de important e să ne vaccinăm pentru a nu trebui să intrăm din nou într-o perioadă de care am crezut că am scăpat”, spune Dan Barna.

Copreședintele USR PLUS arată că România are perspectiva unui nou val al pandemiei.

„Un astfel de parteneriat cu Biserica, în urma căruia de la nivelul vârfului bisericii să se transmită un mesaj către toți preoții săi încurajeze pe enoriași să se vaccineze, cred că ar putea să aibă un impact care să mai ridice rata națională de vaccinare. (...) Sunt convins că tocmai perspectiva ca România să intre din nou într-o situație dificilă, se poate găsi și în rândul bisericii o rezonabilitate legată de susținerea acestui mesaj de vaccinare”, adaugă Barna.

El spune că rata actuală de vaccinare, de 30%, „este prea puțin”: „Trebuie să urcăm acest procent. Un obiectiv generos e peste 50%”.

 

Mediafax

×
Subiecte în articol: Dan Barna usr plus vaccinare COVID