x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Eugen Tomac: Nu vom avea metrou spre Otopeni în vara lui 2023 și probabil nici prea curând după această dată

Eugen Tomac: Nu vom avea metrou spre Otopeni în vara lui 2023 și probabil nici prea curând după această dată

22 Iul 2020   •   15:06
Eugen Tomac: Nu vom avea metrou spre Otopeni în vara lui 2023 și probabil nici prea curând după această dată

Președintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat că linia de metrou care urmează să lege Bucureștiul de Aeroportul Otopeni nu va fi gata în 2023, în condițiile în care lucrarea se află încă în stadiul de proiect.

De asemenea, europarlamentarul Eugen Tomac spune că lucrările ar fi trebuit să înceapă în a doua parte a anului trecut, după ce Uniunea Europeană a pus la dispoziție banii necesari.

„Deși Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție banii, linia de metrou spre aeroportul din capitală este în continuare doar un proiect.

Lucrările urmau să înceapă în a doua parte a anului trecut, după ce Comisia aprobase, în februarie 2019, alocarea a peste 517 milioane de euro pentru construirea unei secțiuni de 6 km din totalul de 14 km a magistralei M6.

Suntem la mijloc de 2020 și situația este neschimbată. Prin urmare, am adresat Comisiei Europene o întrebare referitoare la stadiul acestui proiect. Răspunsul oferit de comisarul european pentru coeziune și reforme, doamna Elisa Ferreira, este lămuritor.

Achiziția de terenuri nu este încheiată. Contractul de proiectare și construcție cuprins între stațiile 1 Mai și Tokyo: în curs de desfășurare a procedurii de achiziții publice. Contractul de proiectare și construcție a stației Tokyo în direcția Otopeni: în curs de examinare de către autoritatea contractantă.

Firește, întârzierea începerii lucrărilor va însemna întârzierea finalizării proiectului. Prin urmare, nu vom avea metrou spre Otopeni în vara lui 2023 și probabil nici prea curând după această dată. ”, a scrie Eugen Tomac într-o postare pe Facebook.

 

×
Subiecte în articol: eugen tomac metrou otopeni