x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Firma care trebuia să asigure mentenanța ventilatoarelor are contracte de o jumătate de milion de euro cu Spitalul „Victor Babeș”

Firma care trebuia să asigure mentenanța ventilatoarelor are contracte de o jumătate de milion de euro cu Spitalul „Victor Babeș”

de Ion Alexandru    |    14 Apr 2021   •   07:29
Firma care trebuia să asigure mentenanța ventilatoarelor are contracte de o jumătate de milion de euro cu Spitalul „Victor Babeș”

Firma care asigura mentenanța ventilatoarelor de la unitatea mobilă de ATI amplasată în curtea Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, al cărui reprezentant a refuzat să îmbrace echipamentul de protecție și să pătrundă în incinta TIR-ului DSU pentru a remedia defecțiunile apărute, are în derulare cel puțin trei contracte cu unitatea spitalicească în cauză, în valoare de peste o jumătate de milion de euro. Culmea, în toamna anului trecut, acționarii Medist SRL, printre care se numără fosta soție și fiul ex-ministrului liberal al Finanțelor Sebastian Vlădescu, și-a completat obiectul de activitate cu „instruirea privind utilizarea computerelor și softurilor atașate echipamentelor medicale”, dar și cu instruirea privind aplicațiile necesare funcționării echipamentelor medicale. Aceeași companie, ca de altfel încă două societăți care fac parte din același grup economic, a derulat, în ultimii patru ani, peste 200 de contracte cu statul, majoritatea fiind încheiate cu spitalele din România.

 

Compania care a livrat ventilatoarele de oxigen pentru unitatea ATI mobilă a Departamentului pentru Situații de Urgență, aflată în curtea Spitalului „Victor Babeș” din București, susține, într-un comunicat remis presei, că, potrivit cercetărilor preliminare, aceste ventilatoare nu au prezentat probleme tehnice și că funcționau în parametri normali. Reprezentanții SC Medist SRL nu pot furniza, deocamdată, motivele care au condus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă, întrucât, în prezent, se află în derulare o anchetă penală.

Fostă Medist SA, actuală Medist SRL, compania în cauză este deținută, conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, de șapte persoane fizice. Două dintre acestea sunt Carmen Vlădescu și Sebastian Alexandru Vlădescu, prima fiind fosta soție a lui Sebastian Vlădescu, ministru de Finanțe în Guvernul Tăriceanu, iar al doilea este fiul acestora, în vârstă de 34 de ani. Ceilalți asociați sunt, potrivit acelorași date, Ionel și Mihaela Elena Manole, Gheorghe Florin Cioca și Gabriela Cristiana Anghel.

Conform unei încheieri AGA a SC Medist SRL din data de 9 noiembrie 2020, asociații enumerați mai sus au decis să completeze obiectul de activitate al companiei cu „alte forme de învățământ”, mai concret cu „instruirea privind utilizarea computerelor și a softurilor atașate echipamentelor medicale, precum și cu instruirea privind aplicațiile necesare funcționării echipamentelor medicale”.

În această calitate, spun surse judiciare implicată în ancheta privind tragedia de la „Victor Babeș”, compania în cauză a fost implicată în distribuirea instalației cu oxigen și a ventilatoarelor din TIR-ul ATI, dar care trebuia să asigure, totodată, și mentenanța acestora, în baza unui contract încheiat cu Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență.

 

Chemat să remedieze situația, s-a temut de infectare

 

Reamintim faptul că, potrivit DSU, în fatidica după-amiază de luni, toate ventilatoarele de pe secția mobilă ATI în cauză au intrat simultan în avarie, iar dintre cei opt pacienți COVID internați acolo în acel moment, trei au intrat în stop cardio-respirator și au decedat. Avaria a fost anunțată de reprezentanții spitalului firmei care trebuia să asigure mentenanța, care a trimis la fața locului un salariat. Tot de la DSU am aflat însă că acest delegat al SC Medist SRL care a ajuns în curtea Spitalului „Victor Babeș” a refuzat să intre în unitatea de terapie intensivă.

„Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului, a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final, a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR”. Refuzul a fost motivat de teama infectării cu noul coronavirus, mai spun sursele citate.

 

Patru afaceri cu spitalul. A cincea, printr-o altă firmă

 

Atitudinea aceasta intră în contrast însă cu relația destul de veche pe care SC Medist SRL o  are cu unitatea spitalicească în cauză. „Jurnalul” a descoperit că, potrivit SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice), firma în cauză are în derulare sau a derulat cel puțin patru contracte, în valoare totală de 575.000 de euro cu tot cu TVA.

Astfel, în data de 4 iunie 2018, Spitalul de Boli Infecțioase și Boli Tropicale „Dr. Victor Babeș” a semnat cu SC Medist SRL un contract în valoare de 446.557,6 lei fără TVA (531.403,5 lei cu TVA inclusă), pentru furnizarea de reactivi pentru laborator. Apoi, în 23 septembrie 2019, aceeași companie a primit de la același spital un contract de 345.860,81 de lei fără TVA pentru furnizarea unui analizator automat de hematologie pentru aparatură specifică de volum mare.

Mai departe, la data de 12 noiembrie 2020, SC Medist SRL a primit de la același Spital „Victor Babeș” câte un lot aferent a două acorduri-cadru. Primul, în valoare de 1.034.550 de lei fără TVA, viza furnizarea de reactivi de laborator pentru COVID-19 compatibili cu linia Elisa, manuală. Iar al doilea, în valoare de 446.509,02 lei fără TVA, pentru furnizarea de reactivi compatibili cu analizatorul DxH.

De altfel, SC Medist SRL face parte dintr-un grup economic extins, alături de alte două companii al căror acționariat este aproape identic. Este vorba despre SC Medist Imaging & P.O.C. SRL și despre SC Medist Life Science SRL. Prima dintre ele a derulat, la rândul ei, un contract cu Spitalul „Victor Babeș”. Și nu de mult, ci chiar unul încheiat în data de 30 decembrie 2020, în valoare de 574.500 de lei fără TVA, având ca obiect livrarea unui aparat tip stație de radiologie.

 

Contracte de zeci de milioane cu sistemul medical din România

 

Atât SC Medist SRL, cât și SC Medist Imaging & P.O.C. SRL figurează, în baza de date a portalului care centralizează achizițiile publice, cu sute de contracte derulate cu instituții ale statului. Numai prima companie, care asigura mentenanța TIR-ului ATI al Departamentului pentru Situații de Urgență, apare în nu mai puțin de 216 achiziții publice derulate începând cu a doua jumătate a anului 2016 și până în prezent. Valoarea totală aproximativă a acestor afaceri se ridică la peste zece milioane de euro, însă „Jurnalul” prezintă cele mai relevante dintre acestea.

Primul dintre aceste contracte este cel încheiat, în data de 13 iunie 2016, de către UM 0610 București (farmacia cu circuit închis a MAI), pentru furnizarea de reactivi sediment urinare, în valoare de 2.592.000 de lei cu TVA. În 10 iunie același an, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași a achiziționat de la aceeași companie reactivi în valoare de 310.561,92 de lei cu TVA.

Urmează un contract încheiat cu Spitalul Județean de Urgență Ilfov, în valoare de 6.619.872 de lei cu TVA, pentru patru ani, privind, de asemenea, achiziția de reactivi. La rândul său, Spitalul Județean de Urgență Tulcea a achiziționat de la SC Medist SRL reactivi de laborator în valoare de 13.044,32 de lei cu TVA. La fel a făcut și Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași, care a parafat, în iulie 2018, un contract de 205.723,2 lei cu TVA. Un alt contract încheiat de acest spital cu firma familiei lui Sebastian Vlădescu a fost parafat în 30 iulie 2018, în valoare de 3.427,2 lei cu TVA, pentru servicii de mentenanță preventivă.

Un contract interesant, mai exact un „snop” de contracte, a fost derulat de către Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași, care, începând cu data de 15 iunie 2018 și terminând cu 11 noiembrie 2019, a atribuit companiei Medist SRL 23 de contracte de achiziție de reactivi și materiale pentru laborator, în valoare totală de 3.700.796,82 de lei cu TVA inclusă.

De asemenea, tot în iunie 2018, Spitalul „Dr. Karl Diel” din Jimbolia a contractat de la aceeași companie un analizator de coagulare automat în valoare de 52.141 de lei cu TVA. O lună mai târziu, Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Ștefan Odobleja” din Craiova a achiziționat de la SC Medist SRL reactivi pentru analizatorul automat în valoare de 306.807,04 lei fără TVA.

Interesant este că, numai până la finalul anului 2019, aceste contracte au atins valoarea de 18.581.600,19 lei cu TVA. Însă, în anul 2020, cunoscut drept „anul pandemiei” și în primele luni ale acestui an, firma în cauză a mai încheiat contracte de peste 35 de milioane de lei cu instituțiile din sistemul sanitar, atât din circuitul civil, cât și din sistemul militar. Printre entitățile care au apelat la serviciile SC Medist SRL în anul 2020 se numără Spitalul Municipal Tuzla, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” din Galați, Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” din Oradea, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iași, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Spitalul Municipal Salonta, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov sau Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuța” din Cluj-Napoca. În cazul acestei ultime instituții, este vorba despre un contract în valoare de 19.980.000 de lei fără TVA, referitor la o instalație de tomoterapie.

 

Sebastian Vlădescu: Nu am legături profesionale cu această societate

 

Fostul ministru al Finanțelor Publice Sebastian Vlădescu, al cărui fiu și fostă soție sunt implicați în aceste afaceri, a precizat, ieri, că nu are, în prezent, nici cea mai mică legătură cu societatea Medist SRL. El a avut, în trecut, relații profesionale cu compania în cauză, însă acestea au încetat de o bună bucată de timp.

Sebastian Vlădescu, fost ministru PNL al Finanțelor, mutat, ulterior, la ALDE, a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită și trafic de influență în dosarul reabilitării căii ferate București – Constanța. Fostul demnitar este acuzat că ar fi luat mită 3,3 milioane de euro ca să asigure finanțarea pentru contract. În același dosar au fost trimiși în instanță un alt fost deputat liberal, Cristian Boureanu, și fostul șef al EximBank, Ionuț Costea.

 

 

 

×