x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Florin Cîțu s-a „trântit” singur, cu 15 minute înaintea votului de învestitură

Florin Cîțu s-a „trântit” singur, cu 15 minute înaintea votului de învestitură

de Ion Alexandru    |    13 Mar 2020   •   07:56
Florin Cîțu s-a „trântit” singur, cu 15 minute înaintea votului de învestitură

După o criză politică prelungită de mai bine de o lună și în plină criză sanitară generată de criza pandemiei de coronavirus, ieri după-amiază, Parlamentul României, întrunit în ședință de Plen pentru instalarea noului guvern a fost înștiințat că votul nu va mai avea loc. Premierul “don’t wan a be” Florin Cîțu și-a depus mandatul de premier desemnat, recunoscând, ulterior, că a fost nominalizat nu pentru a primi votul de învestitură, dimpotrivă, pentru a pica și pentru a fi organizate alegeri parlamentare anticipate.

 

Surse politice afirmă că, în ședința de plen de ieri, era mai mult decât sigură învestirea Guvernului Cîțu, după ce partidele politice ar fi stabilit că, în plină criză de sănătate, cu o pandemie a cărei rezolvare este departe de reușită, România trebuie să aibă instalat un guvern capabil să ia decizii instituționale de urgență. Cu un sfert de oră înainte de deschiderea ședinței Plenului reunit al celor două camere, Administrația Prezidențială a publicat, pe site-ul instituției, un scurt și sec comunicat de presă, din care aflăm că “domnul Florin Vasile Cîțu și-a depus astăzi (ieri - n.red.) mandatul de prim-ministru desemnat. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de această decizie și urmează să facă o declarație de presă”.

Ședința Plenului reunit a fost suspendată, după ce, ieri, conducerea Camerei Deputaților a solicitat, din partea Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București, un aviz pentru a se putea întruni la Parlament, având în vedere că numărul total al senatorilor și deputaților preconizat a fi prezenți depășea cifra de 100 de persoane (aleșii fiind 465).

 

S-a dat în fapt, pe Facebook

Florin Cîțu a căutat să explice, imediat după anunțul privind depunerea mandatului, de ce a făcut acest gest. Postarea pe care a publicat-o pe contul său de socializare devoalează planul pentru care Cîțu a fost desemnat: să pice la vot și să se forțeze alegerile anticipate. “Astăzi am luat decizia să-mi depun mandatul de Prim-Ministru desemnat Președintelui României. Gestul meu trebuie interpretat în contextul prin care trece astăzi România. Sunt un om de partid și înțeleg să fiu alături de partid și de Președintele lui în momentele dificile. Cred cu tărie că pentru a avea succes, în alegerile care vin, Președintele partidului trebuie să fie și Prim-Ministru. Decizia Președintelui Klaus Iohannis de a mă desemna pentru funcția de Prim-Ministru a fost o onoare. Însă ea a fost luată în contextul în care alegerile anticipate erau o soluție agreată de majoritatea partidelor. Această variantă nu mai există astăzi”, scrie Cîțu, care adaugă: “cu responsabilitate, transparență și profesionalism am luat această decizie”.

Demisia lui Cîțu a avut loc în condițiile în care USR, ALDE, PMP și Pro România și-au exprimat public intenția de a vota instalarea Guvernului. De asemenea, dacă s-ar fi ajuns la vot, PNL nu ar fi avut cum să voteze împotriva propriului Guvern, mai ales în plină criză de coronavirus, iar o parte dintre parlamentarii PSD ar fi pus, de asemenea, umărul pentru ca Executivul Cîțu să primească votul de învestitură”.

 

Cîțu: “Decizia Președintelui Klaus Iohannis de a mă desemna a fost luată în contextul în care alegerile anticipate erau o soluție. Această variantă nu mai există astăzi”

 

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu