x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Grapini: Sloganul „UE nu ne lasă”, nesustenabil

Grapini: Sloganul „UE nu ne lasă”, nesustenabil

11 Mai 2018   •   11:57
Grapini: Sloganul „UE nu ne lasă”, nesustenabil
Sursa foto: Geert VANDEN WIJNGAERT

Europarlamentarul Maria Grapini a afirmat că procedurile complicate privind achiziţiile publice şi contestaţiile subsecvente care blochează investiţiile nu pot fi puse în cârca Uniunii Europene, fiind responsabilitatea autorităţilor române să rezolve situaţia.

Statele membre trebuie să găsească un echilibru între dreptul operatorilor economici de a avea acces ușor la o cale de atac eficientă și, pe de altă parte, dreptul autorităților publice de a introduce taxe rezonabile care să acopere costurile administrative sau judiciare actuale și de descurajare a litigiilor frivole. În practică, s-ar putea evita multe reclamații și întârzieri potențiale“, se arată într-un răspuns al Comisiei Europene la o interpelare a lui Grapini.

×
Subiecte în articol: maria grapini