x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Grupul anti Băsescu: Blaga, preşedinte PDL

Grupul anti Băsescu: Blaga, preşedinte PDL

de Adriana Duţulescu    |    13 Feb 2011   •   19:27
Grupul anti Băsescu: Blaga, preşedinte PDL
Sursa foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional

151688-mr-20100902110713028.jpgLa sfârşitul acestei săptămâni, PDL se va apropia de tranşarea candidaturilor la preşedinţia partidului, sâmbătă fiind convocat în acest scop Consiliul Naţional al formaţiunii, unde se aşteaptă ca Vasile Blaga, principalul favorit la şefia democrat-liberalilor, să îşi anunţe public intenţia de a candida la Convenţia Naţională din 14 mai. Deja tot mai multe voci din garda veche a lideri­lor democraţi îşi declară susţinerea pentru Vasile Blaga. Adriean Vi­deanu, Ioan Oltean, Radu Ber­cea­nu, vehi­culaţi a face parte din viitoarea echipă a fostului ministru de Interne, declară că Blaga este singurul care poate ridica partidul de la nivelul unde a căzut.

Radu Berceanu a declarat sâmbătă, la Craiova, că dacă Blaga va fi ales în funcţia de preşedinte al PDL, după 48 de ore, partidul va fi în sondaje "cu şapte procente în plus", deoarece acesta ştie să "mobilizeze partidul şi să-i dea o direcţie şi o încredere". "Eu îl văd în fruntea partidului pe Vasile Blaga, ceea ce deranjează foarte tare pe cei care vor pe altul sau pe cei care nu îl vor pe Vasile Blaga. Vasile Blaga este potrivit pentru că la ora actuală este un om care ştie foarte bine ce în­seamnă o întreagă imensă maşinărie de partid care să funcţioneze şi e bine cotat şi ca imagine şi ca fel de om. Dacă aş avea o variantă mai bună, nu mi-ar fi nici un fel de jenă de Vasile sau de oricine altcineva să spun «Vasile, este mai bun ăsta decât tine»", a afirmat Berceanu. "Pe 16 mai, în urma a ceea ce o să se întâmple la acest congres, o să avem şapte procente în plus sau şapte procente în minus. Dacă Blaga va fi ales preşedinte al PDL, vom avea după 48 de ore, cu şapte procente în plus, pentru că cred că este un candidat care ar putea să ducă lucrurile bine şi să mobilizeze partidul şi să-i dea o direcţie şi o încredere, chiar dacă nu place cuiva ceea ce spun eu acum", a mai spus preşedintele PDL Dolj, Radu Berceanu.

Întrebat de dorinţa lui Teodor Baconschi de a candida la funcţia de prim­vic­e­pre­şedinte, Berceanu nu s-a arătat "foarte convins" că acesta "ştie în clipa asta cam ce înseamnă să conduci un partid". "Nu cred că este normal ca eu să mă duc, de exemplu, la asociaţia crescătorilor de porumbei şi să le spun, «Domne, vreau şi eu să fiu aici membru», iar ei îmi spun «Da, domne, vino încoace, uite un băiat care s-ar putea să devină un crescător important de porumbei». Şi mă duc acolo şi după vrei trei-patru luni, când eu încă nu am ajuns la faza să deosebesc porumbeii de porumbiţe, le spun că eu vreau să fiu şeful lor, pentru că mă recomandă faptul că sunt o figură nouă. Nu cred că este foarte în regulă sau poate că este, dar nu îmi dau eu seama", a mai spus Berceanu.

Întrebat de ziarişti despre posibilitatea ca Elena Udrea să candideze la şefia PDL sau dacă aceasta ar fi o variantă, Radu Berceanu a declarat: "La nivelul acesta, în nici un caz, dar nici ea nu mi s-a părut că are tendinţe de genul acesta". El a mai spus că partidul ar trebui să discute şi despre ideea ca premierul să nu mai fie preşedinte de partid. "Probabil că pe 19 se va discuta şi ideea ca premierul să nu mai fie preşedinte de partid, care este o discuţie mai veche, iar eu cred că de mult ar fi fost bine să mergem pe varianta asta şi atunci când s-a mai discutat acum un an un an şi ceva am fost printre cei care au spus că nu este un lucru rău, pentru că asta se întâmplă în foarte multe alte ţări. Eu cred că o analiză de genul acesta este foarte bine să o facem până pe 19 februarie şi să se ia o anumită decizie. Eu sunt susţinătorul ideii că cele două ar trebui să fie se­parate", a mai spus Radu Berceanu.

×
Subiecte în articol: politica