x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Guvernul Grindeanu trăieşte prin Cabinetul Tudose 

Guvernul Grindeanu trăieşte prin Cabinetul Tudose 

de Marius Gîrlașiu    |    28 Iun 2017   •   07:50
Guvernul Grindeanu trăieşte prin Cabinetul Tudose 
Sursa foto: DIANA OROS

Cabinetul premierului Mihai Tudose va păstra mai bine de jumătate dintre miniştrii care au făcut parte din Guvernul „neperfor­mant” condus de Sorin Grindeanu. Vor exista însă şi înlocuiri, nefiind exclus să fie înfiinţate portofolii noi. Oamenii fideli lui Liviu Dragnea îşi vor păstra func­ţiile, deşi Cabinetul Grin­deanu a fost „retrogradat” în urma raportului realizat de Darius Vâlcov. 

Demis prin moţiune de cenzură sub pretextul lipsei de performanţă în urma unui rechi­zitoriu realizat de „eminenţa cenuşie” Darius Vâlcov, Cabi­netul Grindeanu va supravieţui mai bine de 50% în noua struc­tură a Executivului, sub condu­cerea lui Mihai Tudose. Oamenii apropiaţi liderului PSD Liviu Dragnea - Sevil Shhaideh (Dezvoltare, vicepremier), Carmen Dan (Interne) şi Olguţa Vasilescu (Muncă) se vor regăsi mai mult ca sigur şi în noul cabinet. Îşi vor mai păstra func­ţiile miniştrii Petre Daea (Agri­cultură), Mircea Dobre (Turism), Rovana Plumb (Fonduri Euro­pene), Ana Birchall (ministru delegat al Afacerilor Europene) şi Andreea Păstârnac (Românii de pretutindeni). La Palatul Victoria vor fi păstraţi şi cei patru miniştri din partidul lui Călin Popescu Tăriceanu: Graţiela Gavrilescu (Mediu, vicepremier), Teodor Meleşcanu (Externe), Viorel Ilie (Relaţia cu Parlamentul) şi Toma Petcu (Energie). 

Justiţia, punctul nevralgic 
Există şi ministere pentru care se poartă negocieri dure în culise. Deocamdată nu este clară soarta ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. Surse politice susţin că PSD ar căuta un înlo­cuitor pentru fostul judecător CCR. În cărţi ar fi fost Sofia Mariana Moţ, secretar de stat în Ministerul Justiţiei şi unul dintre oamenii fideli lui Paul Stănescu, liderul PSD Olt. Mariana Moţ a fost judecător la Curtea de Apel Craiova şi este mama primarului din Slatina, Emil Moţ. Ea a fost detaşată la Ministerul Justiţiei în luna ianuarie, pentru o peri­oadă de trei ani, însă ar fi refuzat preluarea Justiţiei. Surse politice susţin că liderul ALDE, C.P. Tăriceanu îl sprijină în conti­nuare pe Tudorel Toader şi i-a propus să se înscrie în partid. Fostul judecător CCR nu a dat încă un răspuns, însă pare greu de crezut că PSD va ceda Justiţia, un portofoliu cheie, partenerilor de coaliţie. Întrebat dacă Tudorel Toader va fi schimbat din funcţie, Liviu Dragnea le-a spus jurnaliştilor că au „surse proaste”. 

Andronescu, la loc comanda 
Un nou ministru va fi instalat şi la Apărare, unde Gabriel Leş era oricum vizat pentru înlocuire. Variantele luate în calcul pentru MApN sunt fostul ministru Mircea Duşa, deputatul Dorel Căprar sau Adrian Ţuţuianu, şeful comisiei parlamentare pentru controlul SRI. La Finanţe, locul „disidentului” Viorel Ştefan va fi preluat fie de fostul ministru Eugen Teodorovici, fie de sena­torul Viorel Arcaş. Teodorovici este cel care în luna martie l-a înlocuit pe Arcaş în fruntea comisiei pentru buget-finanţe din Senat, Dragnea fiind nemulţumit că Arcaş nu a executat comenzile trasate de partid în ancheta refe­ritoare la „gaura din bugetul lui Cioloş”. Un alt ministru va prelua şi Educaţia, în locul lui Pavel Năstaste. Fostul rector al ASE-ului ar putea fi schimbat cu actualul rector al ASE-ului, una dintre variantele vehiculate fiind Nicolae Istudor. O altă soluţie discutată ar fi revenirea Ecate­rinei Andro­nescu în fruntea ministerului. La Economie, locul premierului Mihai Tudose ar fi preluat de Gheorghe Şimon, deputat PSD de Maramureş. Şimon este cel despre care Sorin Grindeanu a spus în Parlament că „are o gură mare pentru că i s-a propus o funcţie de ministru”. Deputatul i-ar fi turnat lui Liviu Dragnea tot ce s-a discutat la Vila Lac 1, înaintea moţiunii, între Grindeanu şi susţinătorii săi. 

Un „fotbalist” la Transporturi 
La Ministerul Transporturilor, soarta ministrului Răzvan Cuc este deocamdată incertă. Baronul de Giurgiu, Nicolae Bădălău (nr. 2 în ierarhia PSD), ar vrea să-l instaleze la minister pe finul său, Marian Mina, spun surse politice. Mina este şeful CJ Giurgiu şi unul dintre cei patru care s-au abţinut în CExN la votul pentru validarea lui Mihai Tudose. Potrivit CV-ului, Mina este licenţiat în edu-caţie fizică şi sport, speciali­zarea fotbal, şi a făcut un master în „drept comunitar şi brigada anti-drog”. Nesigur este şi viitorul ministrului Sănătăţii, Florian Bodog. Acesta ar putea fi păstrat, însă există şi două variante de înlocuitor: Sorina Pintea, managerul Spita­lului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare, sau deputatul PSD Mureş Florin Buicu. Pintea a fost aleasă senator în decembrie 2016, însă a refuzat postul pentru a continua ca manager de spital în Baia Mare. Buicu este conferen­ţiar universitar şi fost director general administrativ la UMF Târgu Mureş. 

Revin oamenii lui Ponta 
Schimbări vor fi şi la Comu­nicaţii, unde „trădătorul” Augustin Jianu va fi înlocuit cu tânărul Marius Nica, absolvent al Academiei SRI şi fost ministru al Fondurilor Europene în Guvernul Ponta. Nica a fost consilier de stat în aparatul premierului Sorin Grindeanu. Un alt ministru din Guvernul Ponta care ar reveni la Palatul Victoria este Doina Pană, propusă ca ministru al Apelor şi Pădurilor în locul Adrianei Petcu. La Cerce­tare, pe postul lui Şerban Valeca a fost propus senatorul PSD Mihnea Costoiu, însă rectorul Politehnicii din Bucureşti ar fi refuzat funcţia. O variantă pentru acest portofoliu ar fi şi Ecaterina Andronescu. Gabriel Petrea, ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social în cabinetul Grindeanu, este în cărţi pentru a-l înlocui pe Marius Dunca la Tineret şi Sport. În locul lui Petrea (liderul Tineretului PSD), la Consultare este vehi­culat fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop. 
 

×