x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Guvernul Orban, obligat să majoreze pensiile cu 40%. Scandal uriaș în Parlament

Guvernul Orban, obligat să majoreze pensiile cu 40%. Scandal uriaș în Parlament

16 Sep 2020   •   18:04
Guvernul Orban, obligat să majoreze pensiile cu 40%. Scandal uriaș în Parlament

Noi contre în Parlament între PNL și PSD după ce Comisiile reunite de buget din Parlament, unde PSD are majoritate, au adoptat o serie de măsuri cu impact financiar important, criticate de PNL. Impactul economic al acestor măsuri va fi de circa 65 miliarde de lei, adică aproximativ 6,5% din PIB

Noile decizii obligă Guvernul Orban să majoreze pensiile cu 40%, să majoreze acum salariile profesorilor, nu din 2021, și să aloce 1,5 miliarde de lei în plus la sumele defalcate din TVA pentru bugetele locale. De asemenea, s-a aprobat alocarea sumei de 3.400 de milioane de lei pentru programul Start Up Nation.

Liderul deputaților PNL, Florin Roman, acuză PSD că aruncă în aer finanțele României.

„Un PSD ilegitim, dar încă numeros, a angajat cheltuieli în valoare de circa 65 miliarde de lei, adică aproximativ 6,5% din PIB-ul național. Spun un PSD ilegitim, întrucât toate celelalte partide parlamentare (PNL, USR, UDMR, Pro România și minorități naționale) au boicotat spectacolul sinistru pus în scena de Marcel Ciolacu și compania. După eșecul moțiunii de cenzură, este a doua oară în doar o lună de zile, când PSD devine nefrecventabil pentru întreg Parlamentul”, a spus Roman.

Potrivit acestuia, PSD nu ar fi putut obține cele 20 de voturi necesare unui raport de adoptare, fără „votul de aur al proaspătului om de stânga, Varujan Vosganian”.

„Adoptarea raportului, precum și a altor proiecte cu impact bugetar uriaș (pensii, salarii profesori, alocatii, ISR, Start Up, catedrala și facilitați învățământ) înseamnă pe o perioadă de 4 luni din anul 2020 și pentru 2021, un total de circa 65 miliarde de lei. Tunul pe care PSD îl dă României lovește în siguranța fiecărui cetățean, pentru că azi PSD a dat foc României. Consecințele se vor vedea curând în evaluările agențiilor de rating”, a precizat deputatul liberal.

Florin Roman a menționat că PNL va ataca la CCR toate proiectele cu impact bugetar, fără sursă de finanțare, care pun în pericol stabilitatea economică a României.

„PSD, numele tău este iresponsabilitate”, a conchis Roman.

Sursa: Mediafax

×