x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis, reacție dură: PSD vrea să detoneze finanțele publice ale României

Iohannis, reacție dură: PSD vrea să detoneze finanțele publice ale României

16 Sep 2020   •   18:58
Iohannis, reacție dură: PSD vrea să detoneze finanțele publice ale României

Președintele Klaus Iohannis a avut o reacție dură după ce Parlamentul a modificat  proiectul rectificării bugetare.

„Astăzi, în comisiile de buget reunite, PSD, cu sprijinul unor traseiști, a votat cu amendamente proiectul rectificării bugetare. Dacă s-ar aplica tot ce au votat ei, aceste lucruri ar costa peste 6% din PIB. Acești bani pur și simplu nu există și constatăm că PSD, pur și simplu nu a învățat nimic și nici nu dorește să facă o politică constructivă, ci vrea să detoneze finanțele publice ale României”, a spus Iohannis în cadrul conferinței de presă de la Palatul Cotroceni.

Acesta a precizat că a mai văzut la PSD astfel de „apucături electoraliste” în 2016, iar acum social-democrații reiau același ciclu de promisiuni fără acoperire în speranța de a mai prinde câteva voturi.

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis