x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ion Cristoiu despre un abuz în serviciu: Cîţu foloseşte funcţia de premier pentru campania electorală din PNL

Ion Cristoiu despre un abuz în serviciu: Cîţu foloseşte funcţia de premier pentru campania electorală din PNL

05 Iun 2021   •   10:20
Ion Cristoiu despre un abuz în serviciu: Cîţu foloseşte funcţia de premier pentru campania electorală din PNL
Sursa foto: Gov.ro

Publicistul Ion Cristoiu atrage atenţia asupra folosirii funcţiei de premier de către Florin Cîţu în bătălia cu Ludovic Orban pentru şefia PNL, subliniind că astfel şeful Executivului nu numai că nu dă dovadă de fairplay faţă de contracandidatul său, ci, şi mai grav, comite un abuz în serviciu.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Pentru vineri, 4 iunie 2021, agenda premierului Florin Cîţu conţine printre altele două puncte importante din program:

– Ora 13:00: Participare la prezentarea planului de investiţii şi a proiectelor pentru jud. Maramureş.

– Ora 14:00: Conferinţă de presă (sediul Consiliului Judeţean Maramureş, Baia Mare). Conferinţa va fi transmise live pe pagina oficială de Facebook a Guvernului.

Aşadar vineri, 4 iunie 2021, premierul României a făcut o vizită de lucru în judeţul Maramureş. Despre proiectele pentru care a descins de la Bucureşti ditamai premierul a vorbit în prefaţa conferinţei de presă preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Ionel Bogdan:

Tot şeful Consiliului Judeţean a arătat că premierul n-a uitat în cadrul vizitei Campania de vaccinare:

Fiind vorba de o acţiune a premierului României, conferinţa de presă, care trebuia să se refere la concluziile vizitei în Maramureş, a fost transmisă de cele două instituţii publice de presă – TVR şi Radio România Actualităţi. Fragmente din discursuri, ştiri, comentarii despre întâlnirea cu jurnaliştii au fost difuzate de televiziunile de ştiri, de siturile particulare, de radiouri, într-un cuvânt, de întreaga presă.

Până aici nimic deosebit. Odată parvenit la o şefie importantă a ţării un politician până atunci chiar obscur devine vedetă publică şi toate gesturile sale, de la scărpinat până la gândit cu deştu’ la tâmplă, sunt publicitate de întreaga presă. Era normal ca o vizită de lucru a premierului şi, evident, conferinţa de presă din final să se bucure de o reflectare mediatică ieşită din comun. Noutatea, deşi eu i-aş spune mai degrabă bizareria, apare în clipa când luăm cunoştinţă de vorbele spuse de preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş imediat după mai mult decât tradiţionalul Bună ziua:

Ce ne-a dezvăluit chiar de la început preşedintele Consiliului Judeţean?

Că în vizita aşa zisă de lucru în judeţul Maramureş premierul României a fost însoţit de trei politicieni fără nicio legătură cu Guvernul României:

Emil Boc, primarul Clujului.

Rareş Bogdan, europarlamentar .

Robert Sighiartău, deputat.

E drept, cei trei fac parte din conducerea PNL. Numai că asta nu justifică prezenţa lor alături de premier într-o vizită de lucru ţinând în exclusivitate de actul de guvernare. Admiţând că Florin Cîţu, premier al României din partea Partidului Naţional Liberal, ar fi vrut să arate colegilor din fruntea partidului ce mari realizări are guvernul de Centru-Dreapta în Maramureş, era normal ca numărul celor din conducerea Partidului să fie mult mai mare decât trei şi mai ales să cuprindă şi alte personalităţi PNL. Spun asta, deoarece Emil Boc, Rareş Bogdan şi Robert Sighiartău sunt trei dintre cei mai înflăcăraţi susţinători ai candidaturii lui Florin Cîţu la preşedinţia PNL.

Ba chiar judecând după evoluţia faptelor de ultimele luni am putea spune fără a greşi că Emil Boc, Rareş Bogdan şi Robert Sighiartău sînt liderii Grupării anti Ludovic Orban din Partidul Naţional Liberal, Grupare care a pus la cale până acum două puciuri împotriva preşedintelui în exerciţiu al Partidului şi care consideră Congresul din 25 septembrie 2021 ca un mijloc de a-l debarca definitiv pe Ludovic Orban din fruntea Partidului Naţional Liberal.

La o adică, indulgenţi cu firea omenească fiind, am admite prezenţa lui Emil Boc, a lui Rareş Bogdan şi a lui Robert Sighiartău alături de premier la conferinţa de presă de la Baia Mare. Putem presupune, apelând la telenovelă, că Robert Sighiartău, Emil Boc şi Rareş Bogdan au insistat pe lângă premier să-i ia cu el în vizita din Maramureş pentru a vedea frumuseţile patriei din partea de Nord a României. Numai că Rareş Bogdan şi Emil Boc au luat cuvântul la conferinţa de presă dedicată, potrivit agendei lui Florin Cîţu, concluziilor trase de premier din vizita în Maramureş.

Au luat cuvântul nu pentru a interpreta o Simfonie a Maramureşului, nici măcar pentru a lăuda guvernarea de Centru-Dreapta şi, evident, a denunţa Ciuma Roşie, ci pentru a-l cânta pe Florin Cîţu în ipostaza de candidat la şefia PNL. Prezenţa celor trei confirmă bănuiala potrivit căreia la Baia Mare a avut loc un moment din campania electorală angajată de gruparea anti Ludovic Orban din Partidul Naţional Liberal în perspectiva Congresului. Bănuială întărită şi de alegerea judeţului pentru vizită. Consiliul Judeţean Maramureş e condus de Ionel Bogdan, membru de frunte al Grupării care-l susţine pe Florin Cîţu la conducerea Partidului.

Şi ca la orice miting electoral demagogia a fost la ea acasă. Rareş Bogdan a descris în culori mai mult decât trandafirii sprijinul de care se bucură în PNL candidatul Florin Cîţu, iar Emil Boc a apelat de îndată la un clişeu al Dreptei din perioada de bătălie cu Ciuma Roşie pentru a argumenta de ce-l susţine pe Florin Cîţu:

Mai sunt până la Congresul PNL trei luni mari şi late. Trei luni în care ţara va fi sub influenţa nefastă a Războiului civil din PNL. Printre efectele dezastruoase pentru ţară se numără şi ceea ce s-a întâmplat la Baia Mare:

Folosirea resurselor funcţiei de premier nu pentru exercitarea funcţiei de premier, ci pentru campania electorală din cadrul PNL. Pe lângă lipsa de fairplay (adversarul, Ludovic Orban nu poate beneficia pe gratis de publicitatea mediatică de care dispune premierul) folosirea funcţiei de premier pentru bătălia electorală din PNL e şi un categoric abuz în serviciu.”

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu