x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ionuț Stroe: Le permitem sportivilor posibilitatea de a se antrena și de a participa la competiții

Ionuț Stroe: Le permitem sportivilor posibilitatea de a se antrena și de a participa la competiții

02 Iun 2020   •   13:01
Ionuț Stroe: Le permitem sportivilor posibilitatea de a se antrena și de a participa la competiții

Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că instituția pe care o conduce a reușit să pună în acord interesul pentru sport cu restricțiile din perioada stării de alertă în ordinul comun cu Ministerul Sănătății care reglementează reluarea competițiilor și antrenamentelor începând cu 1 iunie.

„De ieri, 1 iunie, în România se poate face mult mai mult sport. Am reuşit această deschidere poate mai repede decât se aşteptau mulţi. Le oferim sportivilor posibilitatea de a se antrena şi de a participa la competiţii. Dar această deschidere vine cu răspundere uriaşă, pe care o avem noi, ca instituţii ale statului, cât şi instituţiile sportive şi entităţile care organizează pregătirea şi competiţiile sportivilor români. Încep cu un apel: Deschideţi bazele şi sălile pentru sport! Bineînţeles, respectând legile şi normele şi protejând sănătatea tuturor participanţilor. Tot ce aveţi de făcut este să respectaţi ordinul comun al Ministerului Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii şi, eventual, chiar să elaboraţi norme interne pentru o cât mai bună protejare a sportivilor. Mingea, din punctul meu de vedere, este la dumneavoastră, administratori de săli, baze sportive şi oficiali ai structurilor sportive şi daţi drumul la sport. Am reuşit să punem în acord interesul uriaş pentru sport cu restricţiile inerente ale acestei stări de alertă. Ordinul comun stabileşte un cadru foarte bine definit pentru majoritatea tipurilor de pregătire, antrenament şi chiar competiţie. Mai puţin pentru competiţiile în sală. Ce avem în plus de ieri faţă de 15 mai? Deschiderea e la toate categoriile de vârstă, se pot organiza competiţii, dar în anumite condiţii", a spus Ionuț Stroe.

Organizarea și desfășurarea în aer liber, în bazine acoperite sau nu, a activităților de pregătire fizică a sportivilor de performanță și a competițiilor sportive, excepție fac sporturile de contact, precum și a antrenamentelor în săli, fără participarea spectatorilor, sunt premise începând cu 1 iunie.  

×