x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Klaus Iohannis încurajează o cooperare strânsă cu Germania pentru protejarea lucrătorilor români

Klaus Iohannis încurajează o cooperare strânsă cu Germania pentru protejarea lucrătorilor români

03 Apr 2020   •   17:18
Klaus Iohannis încurajează o cooperare strânsă cu Germania pentru protejarea lucrătorilor români

Președintele Klaus Iohannis a avut o convorbire telefonică, vineri, cu omologul său german, Frank-Walter Steinmeier, context în care a încurajat o cooperare strânsă între cele două țări pentru a combate efectele negative asupra lucrătorilor români din Germania, în special asupra celor cu contracte temporare, informează Administrația Prezidențială.

Potrivit sursei citate, președintele Iohannis și-a exprimat convingerea că „relațiile bilaterale excelente, cu o valență strategică, vor ieși mai puternice din această perioadă dificilă, iar schimburile economice, precum și relațiile interumane dintre cele două țări vor fi relansate”.

De asemenea, în cadrul convorbirii, Klaus Iohannis a afirmat că Germania este gazda uneia dintre cele mai mari comunități de români în afara granițelor, reprezentând un model de integrare în societatea germană, contribuind la bunăstarea statului german şi la diversitatea socio-culturală.

„În context, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că românii emigrați în Germania în ultimii ani provin, în număr considerabil, din rândul personalului medical, aceștia reprezentând cea mai mare comunitate străină din Uniunea Europeană care lucrează în sistemul medical german și care participă în prezent activ la efortul comun de a alina suferințele celor afectați de pandemie.”, se mai arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.  

×