x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică La loc comanda! Președintele a desemnat un candidat de premier, cu încălcarea Constituției

La loc comanda! Președintele a desemnat un candidat de premier, cu încălcarea Constituției

de Ion Alexandru    |    25 Feb 2020   •   11:12
La loc comanda! Președintele a desemnat un candidat de premier, cu încălcarea Constituției

Curtea Constituțională a admis, ieri, existența unui conflict juridic de natură constituțională între președintele României și Parlament, generată de decizia șefului statului de a-l desemna pe Ludovic Orban în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, cu toate că, la momentul nominalizării, știa că propunerea nu are conturată o majoritate parlamentară care să învestească acest guvern. CCR îi arată lui Iohannis și calea de urmat, în sensul că președintele trebuie să desemneze un nou candidat care să poată coagula o majoritate parlamentară.

 

Decizia CCR a fost luată cu 7 voturi pentru și două abțineri, judecătorii care nu și-au exprimat opțiunea fiind chiar cei doi propuși numiți de Klaus Iohannis. Este vorba despre Livia Stanciu și Simina Tănăsescu. Curtea a admis, astfel, cererile formulate de președinții Camerei Deputaților și Senatului și a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între președinte și Parlament, „în legătură cu desemnarea de către președintele României a candidatului Ludovic Orban la funcția de prim-ministru, prin Decretul nr. 82/2020”. În minuta deciziei, CCR arată și calea de urmat: „În realizarea atribuției prevăzute la art. 103, alineat 1, din Constituție, președintele României va proceda la o nouă desemnare a candidatului pentru funcția de prim-ministru. Curtea a constatat, în esență, în acord cu Decizia CCR nr. 80/2014, că desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru trebuie să aibă ca scop asigurarea coagulării unei majorități parlamentare în vederea formării unui nou Guvern”.

 

Toni Neacșu: Întreaga procedură trebuie reluată

Avocatul Adrian Toni Neacșu, fost judecător și membru al CSM, a precizat, pentru „Jurnalul”, în legătură cu această decizie a Curții Constituționale, că „termenul de 60 de zile, prevăzut de Constituție, în care dacă pică, consecutiv, două propuneri de prim-ministru, curge de la următoarea desemnare a unui candidat de șef al Executivului. Ceea ce s-a întâmplat, din data de 6 februarie, când președintele României l-a desemnat, neconstituțional, pe Ludovic Orban pentru a forma un nou Guvern care, fără echivoc, nu putea coagula o majoritate parlamentară pentru a întruni sufragiile Parlamentului, nu se poate aduna la termenul celor 60 de zile care să conducă la dizolvarea Legislativului”. În opinia lui Neacșu, „întreaga procedură de desemnare a unui candidat de premier trebuie reluată de la zero, iar președintele trebuie să cheme din nou, la consultări, partidele parlamentare pentru identificarea unui candidat care să poată alcătui o majoritate parlamentară și care să primească votul de învestitură. Abia după ce acest candidat, constituțional desemnat, va cere Parlamentului votul de încredere, se intră, de facto, în logica avută în vedere de Constituție atât pentru învestirea unui Executiv, cât și, eventual, pentru declanșarea alegerilor anticipate parlamentare”. Avocatul susține că, din punctul său de vedere, „tema anticipatelor nu mai este de actualitate, odată cu această decizie a CCR”.

 „Președintele României va proceda la o nouă desemnare a candidatului pentru funcția de prim-ministru” – pasaj din minuta Deciziei CCR

 

 

×