x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Lider USR: Judeţul Hunedoara riscă să rămână fără nici un spital funcţional în următoarele zile

Lider USR: Judeţul Hunedoara riscă să rămână fără nici un spital funcţional în următoarele zile

30 Mar 2020   •   13:49
Lider USR: Judeţul Hunedoara riscă să rămână fără nici un spital funcţional în următoarele zile

Senatorul USR Mihai Goțiu avertizează că un întreg judeţ rămâne fără spitale. El se referă la închiderea Spitalului Judeţean din Deva și spune că acest lucru va fi dramatic.

„Dramatic. Un întreg judeţ rămâne fără spitale. Cel mai negru scenariu, despre care am scris şi ieri, s-a adeverit: judeţul Hunedoara rămâne fără spitale! În această dimineaţă, Prefectura a anunţat închiderea Spitalului Judeţean din Deva. Cel puţin patru medici de la Spitalul Judeţean Deva sunt infectaţi cu coronavirus, iar unitatea medicală a fost închisă. Nu se vor mai face internări, iar cei deja internaţi vor rămâne în spital timp de 14 zile, cu tot cu personalul sanitar”, susține Mihai Goțiu.

El mai afirmă că situaţia e critică şi la Spitalul Municipal din Hunedoara, unde doi pacienţi şi un medic au fost confirmaţi pozitiv.

„Doi dintre pacienţii internaţi aici au decedat din cauza infectării cu COVID-19, confirmarea venind la câteva zile după deces. Spitalul din Petroşani se afla deja pe lista celor cu cadre medicale afectate de virus. Şi, cu toate acestea, decizia de a testa sistematic personalul medical nu a fost luată! Practic, judeţul Hunedoara riscă să rămână fără nici un spital funcţional în următoarele zile şi săptămâni!”, explică senatorul USR.

Senatorul USR a criticat autorităţile că nu testează cu prioritate personalul medical

Sursa: Mediafax

×