x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liviu Dragnea a vorbit despre ruptura USL. ”Primul care a cedat a fost Crin”

Liviu Dragnea a vorbit despre ruptura USL. ”Primul care a cedat a fost Crin”

04 Dec 2016   •   08:08
Liviu Dragnea a vorbit despre ruptura USL. ”Primul care a cedat a fost Crin”

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Liviu Dragnea a comentat, la emisiunea Q&A, de la Antena 3, declarația președintelui PNL Alina Gorghiu potrivit căreia USL a fost o greșeală și că ”nu poţi să te aliezi cu PSD-ul şi să crezi că vei rămâne neviciat și nevătămat”.

Dragnea a povestit, la Antena 3, cum a început povestea USL, după o discuție la Victor Ponta acasă, la care Crin Antonescu a venit însoțit de Radu Stroe.

”Am avut două trei întâlniri în patru, tot discutând am început să avem încredere unii în alții. (...) Au fost negocieri de zile și nopți, eu am fost la toate, cu județele, pentru a face listele la locale. Noi am acceptat de la început paritate, chiar dacă PSD-ul era mai mare decât PNL, dar am acceptat paritate pe liste pentru că toți am înțeles că avem un obiectiv comun. Nu doar să îl schimbăm pe Băsescu, ci să schimbăm această țară”, a spus Liviu Dragnea.

”Ca cineva să vină acum să murdărească cel mai frumos proiect politic de la Revoluție încoace, care a avut o susținere foarte mare din partea populației, nu e în regulă”, a mai spus Dragnea.

Despre ruptura USL

”Fiecare am avut o vină pentru că ne-am lăsat păcăliți sau manipulați. Primul care a cedat a fost Crin. Eu nu l-am învinovățit niciodată că a luat decizia asta. La un moment dat o să reușim, poate, să aflăm informații de unde a plecat acea râcă ce a dus, în final, la ruperea USL. Dar a fost un proiect cinstit din partea noastră și din partea lui Crin Antonescu”, a spus Dragnea.

×