x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban este şeful campaniei PNL pentru locale şi parlamentare

Ludovic Orban este şeful campaniei PNL pentru locale şi parlamentare

10 Feb 2020   •   13:36
Ludovic Orban este şeful campaniei PNL pentru locale şi parlamentare
Sursa foto: RaduBadoiu@GuvernulRomaniei

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost desemnat luni şef al campaniei liberalilor pentru alegerile locale şi parlamentare de Biroul Executiv al partidului.

"Biroul Executiv al PNL m-a votat în calitate de şef al campaniei pentru alegerile locale şi parlamentare de anul acesta, urmând ca până săptămâna viitoare să pregătesc propunerea de echipă de campanie şi propunerea de strategie pentru alegerile locale şi parlamentare", a declarat Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

El a arătat că PNL îşi propune să desemneze până la 1 martie candidaţii la primării, iar în perioada 1 - 7 martie toţi candidaţii să fie validaţi în forurile statutare.

"Pentru candidaţii la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean şi pentru candidaţii la funcţia de primar al municipiilor reşedinţă de judeţ este nevoie de validarea Biroului Politic Naţional, iar pentru candidaţii la funcţiile de primar este nevoie de validarea de către conducerea de la nivel judeţean", a explicat Orban.

Preşedintele PNL a afirmat că obiectivul este ca sondajele de măsurare a posibililor candidaţi la locale să fie finalizate până pe 20 - 21 februarie.

"În calitate de preşedinte al PNL obiectivul este acela de a susţine candidaţi ai PNL, de a câştiga alegerile în cât mai multe localităţi. Dacă la nivel local vor exista discuţii în baza unei analize, există afinităţi, posibile alianţe care pot fi realizate la nivel local - nu voi fi împotriva acestor alianţe", a spus Orban. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ludovic orban