x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban și alți liberali atacau, în 2010, la CCR, tăierea pensiilor speciale

Ludovic Orban și alți liberali atacau, în 2010, la CCR, tăierea pensiilor speciale

de Ion Alexandru    |    20 Dec 2019   •   10:50
Ludovic Orban și alți liberali atacau, în 2010, la CCR, tăierea pensiilor speciale

În vara anului 2010, când Guvernul Boc intenționa să modifice Legea pensiilor, în sensul tăierii lor cu 15 procente, dar și a eliminătrii pensiilor speciale ale magistraților și parlamentarilor, un grup consistent de parlamentari PNL și PSD au atacat măsura la Curtea Constituțională și au reușit, astfel, să mențină aceste indemnizații pe care, astăzi, le înfierează cu mânie proletară. Printre semnatarii excepției de neconstituționalitate din 2010 se numără actualul prim-ministru Ludovic Orban, ministrul Ionuț Stroe și alți liberali importanți, cum ar fi Alina Gorghiu sau Victor Dobre.

 

În vara anului 2010, judecătorii Curții Constituționale au declarat ca fiind neconstituționale mai multe prevederi ale ambelor legi asupra cărora guvernul condus de Emil Boc și-a asumat răspunderea în Parlament. Este vobva despre Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, unde CCR a declarat neconstituțional articolul care prevede reducerea pensiilor cu 15 la sută, dar a desființat și prevederile Legii privind unele măsuri din domeniul pensiilor, legate de pensiile magistraților.

Astfel, contestația pe marginea legilor de austeritate elaborate de guvernul lui Traian Băsescu, condus de Emil Boc, a fost depusă la CCR de către PSD, pe data de 16 iunie 2010, imediat după ce Executivul și-a asumat răspunderea pentru acestea. Curtea Constituțională a primit, între timp, și două sesizări ale Înaltei Curți de Casație și Justiție privind neconstituționalitatea acestor legi. În același timp, CCR a fost sesizată și de Partidul Național Liberal, care a atacat legea privind stabilirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Unul dintre motivele invocate în această contestație este acela conform căruia „eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor încalcă prevederile art. 124, alin. (3), art. 144 şi 145 din Constituţie. În acest sens este citată Decizia Curţii Constituţionale nr. 20/2000”.

 

Contestatarii de atunci au azi opinii diametral opuse

„Jurnalul” a studiat motivarea Deciziei CCR nr. 1237/2010 și a descoperit că pe lista contestatarilor legilor care prevedeau tăierea pensiilor speciale ale parlamentarilor, ale magistraților, ale militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special s-au aflat liberali care astăzi cer eliminarea acestor pensii.

Astfel, așa cum se poate vedea și în facsimilul pe care îl publicăm alăturat, printre deputații care au sesizat Curtea Constituțională s-au numărat actualul prim-ministru Ludovic Orban, actualul ministru al Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, actualul senator Alina Gorghiu, parlamentarul Victor Paul Dobre, dar și Adriana Săftoiu. Pe lista respectivă se aflau, de asemenea, semnăturile unor parlamentari liberali care, între timp, au primit condamnări penale.

Reamintim că, în prezent, la Camera Deputaților, se află un proiect de lege inițiat de PNL și de USR, care vizează eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari, artiști, aviatori, primari, judecători, procurori sau personal auxiliar din justiție, inclusiv grefieri, care a primit, la începutul acestei săptămâni, aviz favorabil în Comisia de Muncă. Miercuri, proiectul ar fi trebuit să fie supus la vot în plenul Camerei Deputaților, ca for decizional, însă a fost amânat pentru sesiunea următoare.

 

 

Extras din Decizia Curții Constituționale nr. 1237/2010, în care se arată, negru pe alb, că actualul prim-ministru a contestat legea lui Boc

 

 

×