x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Marcel Ciolacu a prezentat programul politic al echipei cu care va candida la congresul PSD

Marcel Ciolacu a prezentat programul politic al echipei cu care va candida la congresul PSD

07 Aug 2020   •   16:21
Marcel Ciolacu a prezentat programul politic al echipei cu care va candida la congresul PSD

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a prezentat, succint, pe facebook, programul politic al echipei cu care va candida la congresul formațiunii.

 

„O nouă echipă formată din oameni integri, cu experiență politică și expertiză profesională. Reconstrucția și profesionalizarea partidului prin aducerea în prima linie a profesioniștilor și a specialiștilor din partid, oameni competenți, oameni care au arătat ce pot în profesia lor și care sunt legitimați de încrederea acordată în comunitatea lor. Recâștigarea prestigiului partidului - membrii și simpatizanții noștri trebuie să aibă motive de mândrie pentru că fac parte din marea echipă a PSD! O stângă modernă - PSD-ul anului 2020 este atât partidul care are grijă de pensionari sau de categoriile sociale defavorizate care au nevoie de sprijin, dar și partidul celor care au contribuit sau contribuie activ la dezvoltarea României, al celor care își câștigă traiul de zi cu zi prin muncă cinstită, a scris pe Facebook Marcel Ciolacu.

El mai spune că PSD este partidul clasei de mijloc.

„Doar reducerea sărăciei va conduce la creșterea clasei de mijloc din România! Patriotism ecomonic prin susținerea politicilor publice care să protejeze economia națională, pe angajații români, prin susținerea și promovarea intereselor agenților economici care produc în România și contribuie la dezvoltarea economică, la crearea de locuri de muncă și la creșterea veniturilor bugetului de stat și prin acțiuni ferme împotriva jefuirii resurselor naționale. Acesta este Programul politic al echipei PSD. Împreună vom merge în fața colegilor pentru a le cere încredere și susținere. De fiecare dată când ceilalți au distrus, PSD a venit și a reconstruit! Mai mult decât oricând România are nevoie de o stângă modernă și puternică. România are nevoie de PSD! Pentru că are nevoie de stabilitate, siguranță, reconstrucție și de creșterea nivelului de trai! Așa să îmi ajute Dumnezeu”, a conchis liderul interimar al PSD.

 Mediafax

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu