x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mihai Chirica, primar Iași: Consilierilor USR PLUS li s-a interzis politic să voteze bugetul

Mihai Chirica, primar Iași: Consilierilor USR PLUS li s-a interzis politic să voteze bugetul

12 Mai 2021   •   17:28
Mihai Chirica, primar Iași: Consilierilor USR PLUS li s-a interzis politic să voteze bugetul

Am avut discuții cu mare parte din consilierii USR PLUS, care au venit să-mi transmită faptul că li se interzice politic să voteze acest buget, a declarat miercuri Mihai Chirica, după adoptarea bugetului orașului.

Primarul Mihai Chirica a spus că bugetul adoptat miercuri, după două tentaive eșuate, a fost făcut pe „baza unei largi dezbateri politice pe parcursul a multor întâlniri și a multor zeci de ore în care zeci de amendamente aduse la proiectul propus au fost filtrate, au fost aprobate multe, și în cele din urmă au dat o formă concretă acestui buget”.

Edilul le-a mulțumit celor 14 consilieri locali care votat bugetul orașului.

„Din păcate, unii parlamentari ai USR PLUS au încercat să schimbe gândirea rațională a consilierilor din CL Iași încercând să deturneze într-un mod incorect și ilegal, aș putea spune, ceea ce ei trebuie să facă pentru cei care i-au votat. Am avut discuții cu mare parte din consilierii USR PLUS, care au venit să-mi transmită faptul că li se interzice politic să voteze acest buget”, a mai spus Chirica.

Acesta i-a mulțumit lui Cezar Baciu, consilierul local USR PLUS care a votat proiectul de buget.

Bugetul orașului Iași a fost respins de două ori, după ce consilierii locali USR PLUS au refuzat să voteze proiectul propus de primarul Mihai Chirica și susținut de PNL și PMP

×
Subiecte în articol: Mihai Chirica