x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Miniştrii apropiaţi fostului premier, eliminaţi din viitorul Guvern

Miniştrii apropiaţi fostului premier, eliminaţi din viitorul Guvern

de Xenia Cojocaru    |    18 Ian 2018   •   10:14
Miniştrii apropiaţi fostului premier, eliminaţi din viitorul Guvern
Sursa foto: DIANA OROS

Discuţiile legate de viitarea componenţă a Guvernului sunt deocamdată într-un stadiu incipient, social-democraţii aşteptând ca şeful statului să anunţe oficial că acceptă propunerea PSD-ALDE ca Viorica Dăncilă să devină prim-ministru. Deocamdată se ştie că vor pleca miniştrii socotiţi apropiaţi ai premierului demisionar Mihai Tudose, dar nu este exclus să fie schimbaţi şi miniştri de la portofolii socotite cu probleme, precum Educaţia şi Sănătatea.

Dacă preşedintele României, Klaus Iohannis, va accepta propunerea de premier făcută de social-democraţi, în cazul de faţă Viorica Dăncilă, aceasta are la dispoziţie 10 zile, din momentul numirii, pentru formarea noului cabinet. În cele 10 zile Viorica Dăncilă trebuie să îşi găsească membrii cabinetului, însă sarcina îi va fi uşurată de faptul că fiecare ministru va fi selectat de către conducerea partidului, după cum a anunţat chiar Liviu Dragnea. Se va păstra formula de 28 de posturi în Guvern, dar cu toate acestea fiecare ministru din noul cabinet va trebui să treacă prin Parlament, pe la comisiile de specialitate pentru audieri şi pentru avizul din partea comisiilor. Este puţin probabil ca vreunul dintre viitorii miniştri să primească aviz negativ în condiţiile în care majoritatea PSD-ALDE nu dă semne să se fisureze. Chiar şi aşa, avizul comisiilor este unul consultativ, Guvernul trebuind să fie votat de plen în integralitatea sa. După toate aceste proceduri, premierul desemnat împreună cu toţi cei 27 de miniştri vor ajunge în plenul reunit al celor două camere pentru a primi votul de învestitură. Chiar dacă se va păstra acelaşi număr de ministere şi nu vor fi comasări, aşa cum îşi doreau iniţial social-democraţii, cei de la ALDE îşi vor păstra portofoliile pe care le aveau şi în cabinetul Tudose. Adică Teodor Melescanu la Externe, Graţiela Gavrilescu la Mediu, Tudorel Toader, asumat de PSD şi ALDE la Justiţie şi Viorel Ilie, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul. Vor pleca însă cei care i-au fost fideli lui Mihai Tudose. De exemplu, Lucian Romaşcanu de la Cultură, Felix Stroe de la Transporturi, Mircea Titus Dobre de la Turism sau Gabriel Petrea de la Dialog Social. Carmen Dan ar urma să rămână în continuare în fruntea Ministerului de Interne, mai ales că este unul dintre liderii PSD cei mai fideli preşedintelui Liviu Dragnea. Ea a fost cea care a intrat într-un conflict direct cu fostul premier Mihai Tudose, conflict care a dus în cele din urmă la demisia primului-ministru. Ar urma să mai fie schimbat Liviu Pop de la Educaţie, dar şi ministrul Sănătăţii, Florin Bodog. O altă modificare ar fi aceea că secretarii de stat să nu mai fie numiţi de premier, ci de miniştri. Cel puţin asta declarase Liviu Dragnea după şedinţa în care au decis ca Viorica Dăncilă să fie noua propunere de premier din partea PSD.

Restructurarea Guvernului a devenit puţin probabilă după ce promotorul acestui proiect, Mihai Tudose, a demisionat tocmai pentru că nu a primit sprijinul conducerii social-democrate pentru reducerea numărului de miniştri.

 

 

×
Subiecte în articol: ministrii eliminati din guvern