x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Neculai Onțanu, sprijinit de PPUSL pentru Primăria Sectorului 2

Neculai Onțanu, sprijinit de PPUSL pentru Primăria Sectorului 2

de Ion Alexandru    |    03 Mar 2020   •   10:31
Neculai Onțanu, sprijinit de PPUSL pentru Primăria Sectorului 2
Sursa foto: Dan Marinescu

Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal), asumând atât principiul umanist fundamental „omul potrivit la locul potrivit”, cât și responsabilitatea de a oferi comunităților locale din România șansa unei administrații publice eficiente, indiferent de culoarea politică, a decis să susțină candidatura domnului Neculai Onțanu pentru Primăria Sectorului 2 al Capitalei.

Conform unui comunicat de presă al PPUSL, „în precedentele mandate de primar, domnul Onțanu a demonstrat că este un edil competent, responsabil și onest, realizările sale administrative fiind incontestabile și, din păcate pentru locuitorii sectorului 2, neegalate de cei care i-au succedat în funcție. Aceste argumente au fost hotărâtoare în decizia Umaniștilor de a încheia o alianță electorală punctuală cu Neculai Onțanu, demers care demonstrează obiectiv că Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal) înțelege să pună interesele concrete ale cetățenilor deasupra oricăror jocuri politice”.

„Angajându-se să desfășoare o campanie electorală corectă și constructivă, bazată pe soluții concrete pentru cetățeni, nu pe denigrări și jocuri de culise, Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal) are ca obiectiv prioritar – care va fi demonstrat constant cu listele de candidați – identificarea și promovarea transparentă a celor mai buni lideri pentru administrația publică locală din Romania”, se mai arată în comunicatul de presă al PPUSL.

×