x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Noii miniștri de la Transporturi și Dezvoltare au depus jurământul de învestire în funcții

Noii miniștri de la Transporturi și Dezvoltare au depus jurământul de învestire în funcții

22 Feb 2019   •   10:56
Noii miniștri de la Transporturi și Dezvoltare au depus jurământul de învestire în funcții
Sursa foto: presidency.ro

Social-democraţii Daniel Suciu şi Răzvan Cuc au depus vineri, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţiile de viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, respectiv ministru al Transporturilor, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.
Din partea Guvernului, la ceremonie au participat mai mulţi miniştri. Premierul Viorica Dăncilă nu a fost prezentă, fiind plecată la Madrid.
Ceremonia a fost una scurtă, iar şeful statului nu a transmis niciun mesaj. Administraţia Prezidenţială a anunţat că Iohannis va face declaraţii de presă la ora 11,30.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretele pentru numirea în funcţie a lui Vasile-Daniel Suciu, propus ca viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi a lui Alexandru-Răzvan Cuc, propus pentru Ministerul Transporturilor.
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis, miercuri, şefului statului propunerile de numire a miniştrilor la Dezvoltare Regională şi Transporturi.
Pe 22 noiembrie anul trecut, Lucian Şova a demisionat de la Ministerul Transporturilor, iar pe 26 noiembrie a demisionat şi Paul Stănescu de la Ministerul Dezvoltării.
Pe 3 ianuarie, Iohannis a semnat decretele pentru constatarea vacanţei celor două portofolii.
Pe 7 ianuarie, şeful statului a semnat decretele pentru desemnarea lui Eugen Teodorovici ca ministru interimar al Dezvoltării Regionale şi a Rovanei Plumb în funcţia de ministru interimar al Transporturilor.
Premierul i-a nominalizat iniţial pentru cele două portofolii pe Lia Olguţa Vasilescu şi pe Ilan Laufer, însă şeful statului a respins cele două propuneri.
Ulterior, Viorica Dăncilă a transmis de patru ori propunerile ca Lia Olguţa Vasilescu să fie ministru al Dezvoltării, iar Mircea Drăghici al Transporturilor.
La începutul lunii februarie, preşedintele Iohannis a respins numirea Liei Olguţa Vasilescu la Ministerul Dezvoltării. Ulterior, Vasilescu şi Drăghici au anunţat că îşi retrag candidaturile pentru cele două portofolii.

AGERPRES

×