x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: Garantez 100% că nu va fi niciun lockdown după 6 decembrie

Orban: Garantez 100% că nu va fi niciun lockdown după 6 decembrie

02 Dec 2020   •   21:44
Orban: Garantez 100% că nu va fi niciun lockdown după 6 decembrie
Sursa foto: Hepta

 Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri că România nu își permite un lockdown și a spus că „garantează 100%” că acest lucru nu se va întâmpla după alegeri.

Orban a adăugat că în ultimele opt zile se înregistrează un trend descendent în ceea ce privește cazurile de Covid-19 și că în cinci din ultimele șapte zile numărul persoanele vindecate este mai mare decât al celor infectate.

„E adevărat că s-a testat mai puțin pentru ca au fost zile libere și nu au funcționat toate centrele de testare, dar activitatea de testare se reia de astăzi în condiții normale, în funcție de solicitări, și vom avea date relevante. Există semne evidente de reducere”, a spus Orban, la România Tv.

Întrebat despre un posibil lockdown după alegerile din 6 decembrie, premierul a spus că România nu își permite în acest moment o astfel de măsură.

„Garantez 100% că nu va fi niciun lockdown, România nu-și poate permite așa ceva, nu ne putem permite din punct de vedere economic, al perioadei care urmează. Nu se va întâmpla”, a mai spus premierul.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban