x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban susţine că mai multi liberali care l-au sprijinit au fost înlocuiţi din funcţiile pe care le deţineau

Orban susţine că mai multi liberali care l-au sprijinit au fost înlocuiţi din funcţiile pe care le deţineau

14 Sep 2021   •   20:16
Orban susţine că mai multi liberali care l-au sprijinit au fost înlocuiţi din funcţiile pe care le deţineau
Sursa foto: Lucian Alecu

Ludovic Orban, preşedintele PNL,a declarat marţi, la Râmnicu Vâlcea, la prezentarea Moţiunii "PNL - Forţa Dreptei" în Comitetul Director Judeţean al PNL Vâlcea, că zeci de liberali care l-au susţinut în competiţia internă pentru preşedinţia partidului au fost înlocuiţi din funcţii.

"Zeci de colegi de-ai mei, care m-au sprijinit pe mine, închipuindu-şi că sunt într-un partid democratic şi că pot să-şi exprime respectiva opţiune, au fost daţi afară. E aici domnul Miuţescu. A fost dată afară din funcţia de inspector şcolar general al judeţului Argeş diriginta băiatului meu - şi ministrul ştia asta - când băiatul meu a fost la un liceu din Bucureşti, un profesor excepţional şi un inspector şcolar general excepţional, a fost dată afară după o postare a lui Alina Gorghiu care nu ştiu ce a reclamat şi domnul ministru al Educaţiei s-a executat instant. Nu vreau să vă dau lista, de la directorul de la Poştă, de la conducerea selectată pe Ordonanţa 109, de la Transelectrica. Şi cu cine au fost înlocuiţi, că vorbim să nu mai punem şefi de sală şi alte categorii de oameni. dar când ne uităm vedem că de fapt numirile sunt făcute cam pe acelaşi calapod", a spus Ludovic Orban.

Liderul PNL a mai spus că între el şi contracandidatul său la preşedinţia partidului, premierul Florin Cîţu, situaţia nu este egală, pentru că el a fost atacat de unii dintre liberali în ultima perioadă mai mult decât a fost atacat de social-democraţi, însă a preferat să menţină un discurs constructiv.

×
Subiecte în articol: ludovic orban