x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PPUSL cere introducerea operelor lui Brâncuși în patrimoniul UNESCO

PPUSL cere introducerea operelor lui Brâncuși în patrimoniul UNESCO

de Ion Alexandru    |    07 Iul 2020   •   11:10
PPUSL cere introducerea operelor lui Brâncuși în patrimoniul UNESCO
Sursa foto: IRINA POENARU / AGERPRES FOTO

Umaniștii se implică pentru includerea în patrimoniul UNESCO a operelor de la Târgu Jiu ale lui Constantin Brâncuși. Anunțul a fost făcut, ieri, chiar la Poarta Sărutului, de candidatul umaniștilor pentru Primăria Târgu Jiu, în prezența avocatului Daniel Ionașcu, președinte executiv al Partidului Puterii Umaniste (Social-Liberal), și a lui Marian Popescu, liderul filialei Gorj a partidului.
„Ca autoritate publică locală și în calitate de candidat, ne luăm un angajament ferm că vom depune toate eforturile necesare pentru ca operele lui Brâncuși să își regăsească strălucirea, la nivel mondial și la nivel de Târgu Jiu”, a explicat Horațiu Guță. Cu acest prilej, Daniel Ionașcu a făcut precizarea că primii pași în direcția acestui proiect au fost făcuți deja.
„Înțelegând toate demersurile făcute până acum, nu criticăm pe nimeni, important e ce facem noi și ce facem bine. Am discutat cu doamna Daniela Popescu, preşedintele Federaţiei Europene a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor pentru UNESCO. După concediul în care dumneaei se află, vom demara imediat lucrările pentru ceea ce înseamnă aducerea în patrimoniul mondial UNESCO a lucrărilor lui Constantin Brâncuși”, a spus Daniel Ionașcu, care a anunțat că Horațiu Guță va organiza săptămânal o conferință de presă pentru a prezenta progresele în acest sens și va înființa un birou de lucru dedicat acestui proiect. (Ion Alexandru)

 

×