x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Premierul Cîțu, despre tragedia de la Victor Babeș: Cei vinovați trebuie să plătească. Nu putem să garantăm că astfel de accidente nu se vor mai întâmpla

Premierul Cîțu, despre tragedia de la Victor Babeș: Cei vinovați trebuie să plătească. Nu putem să garantăm că astfel de accidente nu se vor mai întâmpla

12 Apr 2021   •   23:21
Premierul Cîțu, despre tragedia de la Victor Babeș: Cei vinovați trebuie să plătească. Nu putem să garantăm că astfel de accidente nu se vor mai întâmpla
Sursa foto: Lucian Alecu

Premierul Florin Cîțu a anunțat că persoanele vinovate de producerea tragediei de la spitalul Victor Babeș vor fi pedepsite. Am cerut o anchetă rapidă și transparentă, a spus prim-ministrul.

Florin Cîțu a susținut o declarație la sediul Guvernului luni seara, după producerea tragediei de la spitalul bucureștean.

„Am cerut ca această anchetă să fie cât mai rapidă și cât mai transparentă pentru că vinovații trebuie să răspundă Suntem înt-un război de un an de zile, presiune pe spitale, pe secțiile ATI este foarte mare. Campania de vaccinare este singura soluție”, a spus premierul Florin Cîțu.

Șeful Guvernului a mai spus că autoritățile trebuie să comunice mai bine cu cetățenii în perioadele de criză.

„Am văzut că administratorii fug de comunicare, cetățenii au nevoie de informații, de aceea l-am adus cu mine pe domnul Raed Arafat”, a precizat Florin Cîțu.

„Nu putem să garantăm acum că astfel de accidente nu se vor mai întâmpla. Eu sper să avem resursele să trecem cât mai bine. Dar ca să reducem presiunea și să ne asigurăm că nu se va mai întâmpla așa ceva, trebuie să avem o campanie de vaccinare de succes. Ele merg mână în mână.", a mai spus el.

Premierul le-a transmis condoleanțe rudelor celor vinovați

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: câțu