x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Prim-ministrul Ludovic Orban, întrevederi cu lideri europeni şi ai NATO, la Bruxelles

Prim-ministrul Ludovic Orban, întrevederi cu lideri europeni şi ai NATO, la Bruxelles

05 Ian 2020   •   14:50
Prim-ministrul Ludovic Orban, întrevederi cu lideri europeni şi ai NATO, la Bruxelles

Prim-ministrul Ludovic Orban se va afla, de marţi până joi, în vizită de lucru la Bruxelles, unde se va întâlni cu oficiali europeni şi ai NATO, potrivit unui comunicat al Guvernului.


Astfel, în prima zi a vizitei, premierul Ludovic Orban va avea o întrevedere bilaterală cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, urmată de o serie de întâlniri cu oficiali ai Comisiei Europene, respectiv cu: negociatorul-şef al Uniunii pentru retragerea Regatului Unit din UE, Michel Barnier, comisarul european pentru vecinătate şi extindere Oliver Varhelyi, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene Frans Timmermans şi cu Johannes Hann, comisar european pentru buget şi resurse umane.

În cea de-a doua zi a vizitei la Bruxelles, prim-ministrul Ludovic Orban se va afla la Parlamentul European, unde va avea o întrevedere bilaterală cu preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, urmată de o conferinţă comună de presă.

Totodată, premierul român va semna în cartea de onoare a Parlamentului European şi va participa la reuniunea grupului PPE din Parlamentul European.

Tot în cursul zilei de miercuri, şeful Executivului român va avea întâlniri cu lideri politici din Parlamentul European, respectiv cu preşedintele grupului PPE, Manfred Weber, precum şi cu lideri ai altor grupurilor parlamentare.

De asemenea, premierul Ludovic Orban va avea, la sediul Comisiei Europene, întrevederi bilaterale cu Margrethe Vestager şi Valdis Dombrovskis, vicepreşedinţi executivi ai Comisiei Europene, precum şi cu Adina Vălean, comisar european pentru transport. Programul include şi o întâlnire cu europarlamentarii români, care va avea loc la sediul Reprezentanţei Permanente a României la UE.

Joi prim-ministrul Ludovic Orban va avea o întrevedere bilaterală cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Cei doi oficiali vor susţine declaraţii comune de presă.

Vizita la Bruxelles include, totodată, întrevederi ale prim-ministrului Ludovic Orban cu preşedintele Partidului Popular European, Donald Tusk, şi secretarul general al Partidului Popular European, Antonio Lopez Isturiz, la sediul PPE.

Tot în cursul zilei de joi, premierul va avea o întrevedere cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, urmată de o conferinţă de presă susţinută de cei doi oficiali şi va participa la un dejun informal cu Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO.

Programul la Bruxelles se va încheia cu vizita delegaţiei române la NATO.

Din delegaţia care îl va însoţi pe premierul Ludovic Orban la Bruxelles fac parte ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, precum şi Cosmin Onisii, Cristina Buzaşu şi Andi Manciu, consilieri de stat ai prim-ministrului, se mai arată în comunicat. 

www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: ludovic orban