x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Procurorii cer urmărirea penală a fostului ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu

Procurorii cer urmărirea penală a fostului ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu

de Ion Alexandru    |    21 Oct 2020   •   09:08
Procurorii cer urmărirea penală a fostului ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu

Direcția Națională Anticorupție a înaintat, ieri, o solicitare procurorului general Gabriela Scutea, în vedereea sesizării Camerei Deputaților pentru a putea începe urmărirea penală față de fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, în prezent  parlamentar Pro România. Procurorii susțin că au în lucru un dosar de corupție, în care fostul membru al Guvernului Ponta este suspectat de săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și de luare de mită în formă continuată.

Conform anchetatorilor, în acest caz a fost deschis un dosar penal care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte de corupție în contextul comercializării de bunuri de uz medical către spitalele publice situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov și aflate în subordinea Ministerului Sănătății. În acest sens, ieri, conform unui comunicat de presă remis de DNA, „în conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, deputat în Parlamentul României (Nicolae Bănicioiu – n.red.), la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită în formă continuată”.

 

Presupusă mită de 1,3 milioane de lei

La ora închiderii ediției, procurorul general a transmis deja Parlamentului cererea de încuviințare a urmăririi penale. Din dosar, reiese că, în perioada 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014, Nicolae Bănicioiu, în calitate de ministru al Sănătății, ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri și ar fi primit direct, de la unul dintre aceștia, suma totală de 1.292.122 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra conducerii ministrului Sănătății și a funcționarilor publici din cadrul acestei instituții și că îi va determina să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu.

Este vorba despre numirea în funcția de manager și menținerea în funcția de manager a unor persoane la conducerea spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, spitale cu care firmele controlate de cei doi oameni de afaceri aveau contracte încheiate sau desfășurau proceduri de achiziții publice. De asemenea, se mai vorbește despre alocarea de sume de bani spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, cu care firmele celor doi oameni de afaceri aveau contracte în derulare.


Parlamentul anunță, pe surse, că va încuviința cererea

„Ulterior, aceeași persoană ar fi primit de la aceiași oameni de afaceri, prin intermediul unui complice, suspect în cauză, suma totală de 2.612.389 lei în legătură cu exercitarea atribuțiilor de ministru, funcție deținută în perioada 05.03.2014-17.11.2015”, mai arată DNA. Cererea a fost însoțită de referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și un număr de 182 de volume în format electronic, dintre care 40 de volume în format letric. Surse din cadrul Camerei Deputaților au precizat, aseară, că parlamentarii nu se vor opune încuviințării urmăririi penale față de fostul ministru Nicolae Bănicioiu.

×
Subiecte în articol: nicolae banicioiu DNA