x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Protocolul cu PSD naște dispute. ALDE, divizată

Protocolul cu PSD naște dispute. ALDE, divizată

de Diana Lazăr    |    10 Feb 2016   •   10:29
Protocolul cu PSD naște dispute. ALDE, divizată
Sursa foto: Adrian Manolache

Semnarea protocolului de colaborare dintre social-democraţii lui Liviu Dragnea şi Alianţa Liberalilor şi Democraţilor este incertă, în condiţiile în care ALDE este departe de a avea o poziţie unitară legată de această chestiune. Rezultat din fuziunea dintre disidenţii liberali grupaţi în jurul lui Călin Popescu Tăriceanu şi Partidul Conservator, condus de Daniel Constantin, ALDE se confruntă cu prima criză internă majoră. Tăriceanu şi Constantin au puncte de vedere radical diferite în ceea ce priveşte relaţia cu PSD, într-un an foarte important pentru viitorul partidului, cu două rânduri de alegeri.

Cu ameninţarea introducerii votului pentru primari în două tururi, Liviu Dragnea a trebuit să reconstituie practic alianţa ce a stat la guvernare în perioada cabinetului lui Victor Ponta. PSD a încheiat un protocol de colaborare cu UNPR, dând noi speranţe oamenilor lui Gabriel Oprea. În ce priveşte ALDE, Dragnea părea chiar mai nerăbădător să colaboreze cu aceştia, însă acum ar putea fi refuzat.

Copreşedintele ALDE, Daniel Constantin, a blocat semnarea protocolului în această săptămână, aşa cum intenţionau Tăriceanu şi Liviu Dragnea. Constantin susţine că un protocol de colaborare ar aduce prejudicii partidului său întrucât consideră cu PSD este un partid pătat, cu o imagine proastă, iar cei din ALDE ar putea obţine voturi tocmai de la cei nemulţumiţi de social-democraţi, au declarat, pentru „Jurnalul Naţional”, surse din ALDE.

Astfel, foştii conservatori împreună cu liberalii lui Tăriceanu ar putea avea şanse mari să devină a treia forţă politică a României, în faţa UNPR şi a Mişcării Populare. Mai mult, ALDE ar avea atuul că, după alegerile parlamentare, va fi un partid frecventabil în negocierile pentru formarea unui Guvern atât pentru liberali, cât şi pentru social-democraţi.

Acest avantaj nu îl au nici UNPR, nici MP. Constantin speră că ALDE va reuşi să-şi croiască singură un drum şi în baza sondajelor care cotează formaţiunea la circa 10%. Chiar şi în cazul în care nu va fi atins acest scor, este de aşteptat să fie trecut pragul electoral de 5%.

Fantoma lui Ponta

Daniel Constantin nu se opune încheierii unor alianţe cu PSD la nivelul unor judeţe în vederea constituirii unor majorităţi în consiliile locale şi judeţene. În schimb, Tăriceanu crede că doar un acord la nivel naţional cu PSD va constitui un stimul important pentru militanţii ALDE în timpul campaniei electorale, ce vor fi mai încrezători în şansele partidului în faţa alegătorilor.

Nici Tăriceanu nu-şi doreşte ca partidul său să trimită candidaţi pe listele PSD la alegerile parlamentare de la toamnă, dar vrea ca protocolul să cuprindă un angajament al lui Dragnea că cele două formaţiuni vor guverna împreună. Conform unor surse, Tăriceanu îl suspectează pe Victor Ponta că l-ar îndemna pe Constantin să se opună acordului pentru a şubrezi poziţia lui Liviu Dragnea în interiorul PSD.

Semnarea protocolului dintre ALDE şi PSD este exclusă în această săptămână, întrucât Daniel Constantin pleacă din ţară, iar pentru acordul de colaborare sunt necesare semnăturile ambilor copreşedinţi ai partidului.

Atâta vreme cât PNL-ul va rămâne un partid nepăsător la abuzurile referitoare la încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, acesta nu mai e un partid democratic. Nu mi se pare aşa de grozav să ai sprijinul unui partid cum este PNL-ul astăzi Călin Popescu Tăriceanu
 

×